Oamenii nu găsesc că accentul lor e ciudat sau că te surprinde în mod neplăcut. Întâmplător, Kaitlyn este o englezoaică extrem de sofisticată, cu o poziţie socială extrem de importantă, în vârstă de douăzeci și cinci de ani, prinsă în interiorul unui trup în vârstă de șaisprezece ani din Indianapolis.
Toată lumea a acceptat asta.
— Bine. Dar tu?
— Nici măcar nu mai știu. E light?
Am dat aprobator din cap și i-am întins băutura. A sorbit din pai.
— Mi-aș fi dorit cu adevărat să fi fost și tu la școală zilele astea. Unii dintre băieţi au devenit categoric comestibili.
— A, da? Ca de exemplu? am întrebat-o.
A început să-mi enumere cinci tipi cu care fuseserăm colege în școala primară și la gimnaziu, dar nu mi-i puteam închipui pe niciunul dintre ei.
— Mă văd cu Derek Wellington de ceva timp, mi-a zis ea, dar nu cred că va dura. Se comportă
68/462
atât de copilărește! Dar ajunge despre mine. Care sunt noutăţile din regatul lui Hazel?
— Nimic, zău, i-am spus.
— Cu sănătatea cum stai?
— La fel, cred.
— Phalanxifor! s-a entuziasmat ea, zâmbind.
Deci, ai putea trăi o veșnicie, da?
— Probabil nu veșnic, i-am răspuns.
— Dar, practic se poate, mi-a spus ea. Ce mai e nou?
M-am gândit să-i spun că mă întâlneam și eu cu un băiat, sau cel puţin că văzusem un film împreună cu unul, numai fiindcă știam că avea s-o surprindă și s-o uluiască faptul că cineva atât de haotic, de ciudat și de pipernicit ca mine putea câștiga afecţiunea unui băiat, fie chiar și pentru scurt timp. Dar nu prea aveam cu ce să mă laud, așa că m-am mulţumit să ridic din umeri.
— Ce Dumnezeu e asta? a întrebat Kaitlyn, arătând spre carte.
— O, e o carte SF. M-a prins destul de mult.
Face parte dintr-o serie.
— Sunt alarmată. Mergem la cumpărături?
69/462
Am mers la un magazin de pantofi. În timp ce mergeam printre rafturi, Kaitlyn tot alegea pentru mine pantofi cu tocuri joase și decupaţi la vârf și-mi zicea: „Ăștia or să arate drăguţ la tine în picioare“, ceea ce-mi amintea de faptul că ea nu purta niciodată pantofi cu tocuri joase și decupaţi la vârf pe motiv că își ura picioarele, fiindcă avea degetul al doilea mai lung, de parcă degetul al doilea de la picior ar fi fost o fereastră spre suflet sau ceva.
Așadar, când am arătat spre o pereche de sandale care s-ar fi potrivit cu nuanţa pielii ei, a făcut cam așa:
— Mda, dar…
Dar însemnând : Dar îmi vor expune hidoasele degete în public.
Iar eu i-am spus:
— Kaitlyn, ești singura persoană pe care o cunosc și care suferă de dismorfismul degetelor de la picioare.
— Ce e aia? m-a întrebat.
— Știi tu, ca atunci când te uiţi în oglindă și lucrul pe care îl vezi nu e așa cum este el de fapt.
70/462
— Oh, oh! a făcut ea. Îţi plac ăștia?
Mi-a arătat o pereche de pantofi Mary Janes, drăguţi, dar nu spectaculoși, a găsit mărimea ei și i-a încercat, pășind pe culoar în sus și în jos și privindu-și picioarele în oglinzile înalte până la genunchi. Apoi a înșfăcat o pereche de pantofi cu curele, pentru prostituate, și mi-a zis:
— Cum naiba să mergi cu ăștia? Vreau să
spun, aș muri să…
Apoi s-a oprit brusc, uitându-se la mine de parcă ar fi vrut să zică: Îmi pare rău, ca și când menţionarea
cuvântului
moarte
