Am dat aprobator din cap, apoi Alison, Asistenta Mea, i-a poftit politicos să plece. M-a întrebat dacă voiam niște fulgi de gheaţă, iar eu am încuviinţat dând din cap, apoi ea s-a așezat pe pat, lângă
mine, și mi i-a vârât în gură, cu linguriţa.
— Deci, ai lipsit două zile, a spus Alison.
Hmm, ce-ai pierdut… O vedetă s-a drogat.
Politicienii n-au căzut de acord. O altă vedetă s-a îmbrăcat cu o pereche de bikini care îi scotea în evidenţă imperfecţiunea corpului. O echipă a câștigat un eveniment sportiv, dar o alta a pierdut.
Am zâmbit.
162/462
— Nu se poate să dispari și să-i părăsești așa pe toţi, Hazel. Pierzi prea multe.
— Încă? am întrebat-o, făcând un gest cu capul spre paharul din plastic din mâna ei.
— N-ar trebui, a spus ea, dar sunt o răzvrătită.
Mi-a mai dat o linguriţă plină cu gheaţă pisată.
Am mormăit un „mulţumesc“. Dumnezeu să le binecuvânteze pe asistentele bune.
— Ai început să obosești? m-a întrebat ea.
Am făcut semn că da.
— Dormi puţin, mi-a zis. O să încerc să nu las pe nimeni să te deranjeze pentru vreo două ore, înainte să vină cineva să verifice semnele vitale și alte asemenea chestii.
Am mulţumit din nou. Mulţumești mult în spital. Am încercat să mă așez bine în pat.
— N-ai de gând să mă întrebi despre prietenul tău? a vrut ea să știe.
— N-am prieten, i-am spus.
— Ei bine, există un puștan care aproape că nu s-a clintit din sala de așteptare de când ai ajuns tu aici, mi-a zis.
— Sper că nu m-a văzut așa, nu?
163/462
— Nu, doar familia.
Am dat din cap și m-am cufundat într-un somn adânc.
Aveau să treacă șase zile până să plec casă, șase ne-zile de zgâit la tavanul fals, de privit la televizor, de dormit, de durere și de dorit ca timpul să treacă mai repede. Nu l-am văzut pe Augustus și pe nimeni altcineva, în afară de părinţii mei. Părul meu semăna cu un cuib de păsări; mersul târșâit, ca al unui pacient dement. Totuși, cu fiecare zi care trecea, mă simţeam un pic mai bine: fiecare somn se încheia dezvăluind o persoană care semăna tot mai mult cu mine. Somnul luptă împotriva cancerului, a spus domnul doctor Jim pentru a mia oară, zăbovind lângă mine, într-o dimineaţă, împreună
cu o gașcă de studenţi de la medicină.
— În cazul acesta, sunt ca o mașină de luptat împotriva cancerului, i-am spus eu.
— Asta ești, Hazel. Continuă să te odihnești și să sperăm că vei pleca acasă în curând!
Marţi, mi-au spus că voi pleca acasă miercuri.
Miercuri, două studente mediciniste, sub o minimă
supraveghere, mi-au scos tubul de dren din
164/462
plămâni, senzaţia fiind de înjunghiere inversată, dar în general n-a decurs prea bine, așadar, au decis că va trebui să mai rămân până joi. Începeam să
cred că eram obiectul unui experiment existenţial-ist cu privire la amânarea recompensei, când doamna doctor Maria a apărut vineri dimineaţă, a adulmecat cam un minut în jurul meu, apoi mi-a zis că pot să plec.
Prin urmare, mama a deschis geanta ei supra-dimensionată pentru a-mi arăta că avusese tot timpul la ea Hainele Mele Pentru Mers Acasă. A intrat o asistentă și mi-a scos perfuzia. M-am simţit descătușată, cu toate că aveam tubul de oxigen pe care îl căram cu mine. Am intrat în baie, am făcut primul duș după o săptămână, m-am îmbrăcat și, când am ieșit, eram atât de obosită, încât a trebuit să mă întind și să-mi trag sufletul.
— Vrei să-l vezi pe Augustus? m-a întrebat mama.
— Așa cred, am răspuns după un minut.
M-am ridicat și am mers împleticit până la un-ul dintre scaunele de plastic, aliniate la perete, îndesându-mi tubul sub el. Mă epuizase.
165/462
Câteva minute mai târziu, tata s-a întors cu Augustus. Părul îi era dezordonat, căzându-i pe frunte. Când a dat cu ochii de mine, a afișat un adevărat Zâmbet Strâmb Augustus Waters, iar eu nu m-am putut abţine să nu-i zâmbesc la rându-mi. S-a așezat pe fotoliul rabatabil, tapiţat cu imitaţie din piele, de culoare albastră, de lângă scaunul meu. S-a aplecat spre mine, părând incapabil să-și alunge zâmbetul.
Mama și tata ne-au lăsat singuri, ceea ce părea ciudat. M-am străduit din răsputeri să-i susţin privirea, cu toate că avea acei ochi frumoși pe care era greu să te abţii să nu-i privești.
