— Augustus Waters, renumit pentru charisma sa, este stânjenit să stea alături de o fată cu un tub de oxigen.
— Nu stânjenit, a spus el. Uneori, ei mă scot din sărite. Iar eu nu vreau să fiu scos din sărite azi.
După un minut, a vârât mâna în buzunar și și-a deschis pachetul de ţigări.
216/462
Nouă secunde mai târziu, o stewardesă blondă
a venit grăbită spre locurile noastre și i-a spus:
— Domnule, nu aveţi voie să fumaţi în acest avion. Sau în orice avion.
— Nu fumez, i-a explicat el, cu ţigara dansându-i în gură în timp ce vorbea.
— Dar…
— E o metaforă, i-am explicat eu. El își introduce obiectul ucigaș în gură, dar nu-i dă puterea să-l ucidă.
Preţ de numai o clipă, stewardesa a rămas perplexă.
— Ei bine, această metaforă este interzisă în zborul de azi, i-a spus ea.
Gus a dat aprobator din cap și și-a pus ţigara la loc.
În cele din urmă, am ieșit pe pista de decolare, iar pilotul a spus: Însoţitorii de zbor să se pregătească pentru decolare, și apoi două motoare colosale cu reacţie au început să mugească, în timp ce avionul accelera.
— Asta e senzaţia pe care o ai când mergi într-o mașină condusă de tine, i-am spus zâmbind, însă
217/462
el nu și-a descleștat fălcile, așa că l-am întrebat: Ești bine?
Luam viteză și, brusc, Gus s-a apucat strâns de cotiere, iar eu mi-am pus mâna peste mâna lui și l-am întrebat iar:
— Ești bine?
N-a spus nimic, pur și simplu se uita lung la mine, cu ochii larg deschiși și l-am întrebat:
— Ţi-e frică să mergi cu avionul?
— Îţi spun într-un minut, mi-a răspuns el.
Botul avionului s-a ridicat și iată-ne în aer.
Gus se zgâia pe hublou, privind cum planeta se micșora sub noi și i-am simţit mâna relaxându-i-se sub a mea. Mi-a aruncat o privire, apoi a continuat să privească afară.
— Zburăm, a anunţat el.
— N-ai mai zburat niciodată cu avionul?
A clătinat din cap.
— UITE! aproape că a ţipat el, arătând prin hublou.
— Da, am spus. Da, văd. Arată de parcă am fi într-un avion.
218/462
— NIMIC N-A ARĂTAT VREODATĂ AȘA
ÎN TOATĂ ISTORIA OMENIRII, a spus el.
Entuziasmul lui era adorabil. N-am putut să
rezist și să nu mă aplec să-l sărut pe obraz.
— Ca să știi, sunt chiar aici, a spus mama.
Stând lângă tine. Mama ta. Care te-a ţinut de mână
când ai făcut primii pași de bebeluș.
— E prietenesc, i-am reamintit eu, întorcându-mă s-o sărut pe obraz.
— Nu e prea prietenesc, a mormăit Gus, suficient de tare încât să-l aud.
Când Gus cel surprins și bucuros și inocent ieșea la lumină din Augustus cel Înclinat Spre Măreţe Gesturi Metaforice, pur și simplu nu puteam să rezist.
A fost un zbor rapid spre Detroit, unde micul electrocar ne aștepta și ne-a condus spre poarta de îmbarcare spre Amsterdam. Avionul avea televi-zoare în spatele fiecărui scaun și, odată ce ne-am aflat deasupra norilor, Augustus și cu mine ne-am cronometrat și am început să urmărim aceeași comedie romantică în același timp, pe ecrane separate. Dar în ciuda faptului că eram perfect
219/462
sincronizaţi când apăsam pe butoane, filmul lui a început cu două secunde înaintea filmului meu, așa că la fiecare scenă amuzantă, el râdea chiar când eu începeam să aud despre ce glumă era vorba.
* * *
Mama avea planul ei măreţ cum că urma să
dormim în ultimele ore ale zborului, astfel încât, atunci când aveam să aterizăm la 8 a.m., aveam să
luăm contact din plin cu orașul și să ne bucurăm de tot ce se putea, sau, mă rog, cam pe acolo. Astfel, când filmul s-a terminat, mama, Augustus și cu mine am luat pilule de dormit. Mama a adormit în câteva secunde, dar Augustus și cu mine am rămas treji și am privit pe hublou o vreme. Era o zi senină
și, cu toate că nu puteam vedea soarele apunând, vedeam răspunsul cerului.
— Doamne, e minunat! am spus eu mai mult pentru mine.
— „Soarele răsărit e prea strălucitor în ochii ei pierduţi“, a citat el din O durere supremă.
