am luat O durere supremă de pe noptieră și am adus-o în camera de zi, iar Augustus mi-a citit în timp ce mama, pregătind prânzul, asculta și ea.
— „ Ochiul de sticlă al mamei s-a întors spre înăuntru“, a început Augustus.
Pe măsură ce el citea, m-am îndrăgostit de felul în care adormi: lent, apoi, deodată, brusc.
Când mi-am verificat e-mailurile, o oră mai târziu, am aflat că aveam de ales dintr-o grămadă
de pretendenţi pentru leagăn. Într-un sfârșit, l-am
186/462
ales pe un tip pe nume Daniel Alvarez, care in-clusese și o fotografie cu cei trei copiii ai săi care jucau jocuri video, la subiect scriind Vreau să stea mai mult afară. I-am trimis un e-mail de răspuns și i-am zis să vină să-l ia când dorește.
Augustus m-a întrebat dacă voiam să merg cu el la Grupul de Sprijin, dar eram cu adevărat obosită din pricina zilei mele de Avut Cancer, așa că
am refuzat invitaţia. Stăteam împreună, acolo, pe canapea, iar el s-a ridicat să plece, dar apoi s-a lăsat să cadă înapoi pe canapea și m-a sărutat pe furiș pe obraz.
— Augustus! am exclamat eu.
— Prietenește, a spus el.
S-a ridicat din nou, de data asta stând în picioare, și a făcut apoi doi pași spre mama și a spus:
— Întotdeauna e o plăcere să vă văd.
Iar mama a deschis braţele să-l îmbrăţișeze, moment în care Augustus s-a aplecat și a sărutat-o pe mama pe obraz. Apoi s-a întors spre mine.
— Înţelegi? m-a întrebat el.
187/462
Imediat după cină m-am dus la culcare, cu ventilatorul mecanic înecând lumea de dincolo de camera mea.
N-am mai văzut niciodată leagănul.
* * *
Am dormit mult, zece ore, probabil din pricina vindecării lente și probabil deoarece somnul luptă
împotriva cancerului și probabil fiindcă eram o adolescentă care nu avea o anumită oră la care să se trezească. Nu eram suficient de întremată să pot să
merg din nou la cursuri la MCC. Când, în cele din urmă, am simţit că e timpul să mă dau jos din pat, mi-am scos ajutajul ventilatorului mecanic din nas, mi-am pus bobiţele de la tubul de oxigen, l-am deschis și mi-am luat laptopul de pe pat, unde îl lăsasem cu o seară înainte.
Aveam un e-mail de la Lidewij Vliegenthart.
Dragă Hazel,
Am primit, via Djinnii, vestea că ne vei vizita împreună cu Augustus Waters și cu mama ta începând cu 4 mai. Mai e doar o săptămână! Peter și cu mine suntem încântaţi și de-abia așteptăm să vă cunoaștem. Hotelul vostru, Filosoof, e la o stradă
188/462
distanţă de casa lui Peter. Poate că ar trebui să vă
acordăm o zi pentru acomodarea cu diferenţa de fus orar, nu?
Așadar, dacă vă convine, ne vom întâlni acasă
la Peter pe 5 mai, la ora zece, pentru o ceașcă de cafea și pentru ca el să vă dea răspunsurile la întrebările pe care le aveţi în legătură cu cartea sa. Și apoi, poate că vom face un tur pe la un muzeu sau pe la casa Annei Frank?
Cu cele mai bune urări,
Lidewij Vliegenthart
Asistent executiv al domnului Peter Van Houten, autorul romanului O durere supremă
* * *
— Mamă! am strigat-o eu.
Nu mi-a răspuns.
— MAMĂ! am ţipat.
Nimic. Din nou, mai tare:
— MAMĂ!
A venit în fuga mare, înfășurată până la subsuori într-un prosop roz uzat, cu apa picurând în jurul ei, ușor panicată.
