Eu:

— Am putea merge în camera ta.

Augustus:

— Am auzit și idei mai proaste.

Ne-am strecurat împreună în ascensorul micuţ.

Toate suprafeţele, inclusiv podeaua, erau acoperite de oglinzi. A trebuit să tragem de uși să intrăm, apoi vechitura scârţâitoare a urcat lent la etajul al doilea. Eram obosită și transpirată și îngrijorată că

în general arătam și miroseam greţos, dar chiar și așa, l-am sărutat în lift, apoi el s-a desprins și a arătat spre oglindă și a spus:

— Uite, Hazel la infinit.

— Unele infinităţi sunt mai mari decât alte infinităţi, am rostit tărăgănat, imitându-l pe Van Houten.

304/462

— Ce clovn ticălos, a spus Augustus, și ne-a trebuit tot timpul și încă și mai mult de atât să

ajungem la etajul al doilea.

În cele din urmă, ascensorul s-a oprit hurducăindu-se, iar el a împins o ușă cu oglindă, deschizând-o. Când era pe jumătate deschisă, a tresărit de durere și, preţ de o clipă, a slăbit presi-unea asupra.

— Ești bine? l-am întrebat.

După o secundă, mi-a spus:

— Da, da, cred că e din cauza faptului că ușa e grea.

A împins iar și a deschis-o complet. M-a lăsat pe mine să ies prima, desigur, dar apoi, eu n-am știut în ce parte s-o iau, așa că am așteptat lângă

lift, iar el a rămas și el acolo, cu faţa contorsionată

și eu l-am întrebat din nou:

— Ești bine?

— Mi-am ieșit puţin din formă, Hazel Grace.

Totul e bine.

Stăteam pur și simplu pe hol, iar el nu mă conducea spre camera lui sau ceva de genul ăsta, iar eu nu știam unde era camera lui și, deoarece impasul

305/462

se prelungea, devenisem convinsă că el încerca să

se gândească la o modalitate prin care să nu se cupleze cu mine, că ar fi trebuit ca din capul locului să nu fi sugerat asta, că nu era ceva potrivit unei doamne și că, prin urmare, îl dezgustasem pe Augustus Waters, care stătea acolo, uitându-se la mine fără să clipească, încercând să găsească o modalitate de a se extrage politicos din situaţie. Și apoi, după o veșnicie, a spus:

— E deasupra genunchiului, e ușor ascuțit și după aia nu e decât piele. Există o cicatrice urâtă, dar pur și simplu arată ca…

— Poftim? l-am întrebat.

— Piciorul meu, mi-a zis. Asta, ca să fii pregătită în caz că, vreau să spun, în caz că-l vezi sau ceva…

— O, vino-ţi în fire, i-am spus, și am făcut cei doi pași necesari pentru a-l săruta.

L-am sărutat apăsat, lipindu-l de perete, și am continuat să-l sărut în timp ce el bâjbâia în căutarea cheii de la cameră.

Ne-am vârât în pat, libertatea mea fiind oarecum îngrădită de oxigen, dar chiar și-așa, am putut

306/462

să stau deasupra lui, să-i scot cămașa și să-i gust pielea transpirată de sub claviculă, în timp ce-i șopteam cu gura lipită de piele, trupul lui relaxându-se atunci când m-a auzit spunându-i-o:

— Te iubesc, Augustus Waters!

A întins mâna, încercând să-mi scoată tricoul, dar s-a încurcat în tub. Am râs.

* * *

— Cum faci tu asta zilnic? m-a întrebat în timp ce eu îmi descurcam tricoul dintre tuburi. În mod prostesc, mi-a trecut prin minte că lenjeria mea intimă roz nu se asorta cu sutienul purpuriu, de parcă băieţii ar remarca astfel de lucruri. M-am vârât sub pături și mi-am scos jeanșii și șosetele, apoi am privit cum pilota dansa, în timp ce Augustus și-a scos mai întâi jeanșii și apoi piciorul.

Stăteam întinși pe spate, unul lângă celălalt, total ascunși sub pături, iar după o clipă am întins mâna și l-am atins pe coapsă, apoi în jos, spre ciot, spre pielea groasă și cicatrizată. I-am ţinut ciotul o clipă. El s-a crispat.

— Te doare? l-am întrebat.

— Nu, mi-a răspuns.

307/462

S-a întors pe o parte și m-a sărutat.

— Ești atât de sexy, i-am spus, continuând să

ţin mâna pe piciorul lui.

— Încep să cred că ai un fetiș cu un amputat, mi-a răspuns el, sărutându-mă întruna.

Am râs.

— Am un fetiș cu Augustus Waters, i-am explicat.

Toată afacerea a fost exact opusul a ceea ce îmi imaginasem că va fi: lent și răbdător, liniștit și nu deosebit de dureros, dar nici deosebit de extatic.

Au fost o serie de probleme legate de prezervativ, la care nu mă uitasem cu deosebită atenţie. Nu s-a rupt nicio grindă. Nu au existat ţipete. Sincer, a fost probabil cel mai lung timp pe care l-am petrecut împreună fără să vorbim.