Nu știu din ce motiv mă simţeam ca un copil și am luat o înghiţitură din desert pentru a face să
pară că nu era mare lucru pentru mine.
— Iartă-mă, a spus el. N-am intenţionat să
sune așa. Pur și simplu mă gândeam la mine însumi.
— Da, exact asta făceai, i-am spus.
Eram prea plină să pot termina. De fapt, eram îngrijorată că aș fi putut să vomit, deoarece adesea vomitam după ce mâncam. (Nu era vorba de buli-mie, ci de cancer.) Am împins farfuria cu desertul meu spre Gus, dar el a clătinat din cap.
— Iartă-mă, a repetat el, întinzând mâna peste masă spre mâna mea.
L-am lăsat să mă ia de mână.
— Vezi tu, ar putea fi mai rău.
— Cum? l-am întrebat, tachinându-l.
250/462
— Vreau să spun, am o lucrare de caligrafie deasupra toaletei mele pe care scrie: „Scaldă-te zilnic în mângâierea cuvintelor lui Dumnezeu“.
Hazel, aș putea fi cu mult mai rău.
— Sună nesănătos, i-am spus.
— Aș putea fi mai rău.
— Ai putea fi mai rău.
I-am surâs. El chiar mă plăcea. Poate că eram vreo narcisică sau ceva de genul, dar când mi-am dat seama de asta, în acel moment la Oranjee, m-a făcut să-mi placă de el și mai tare.
Când chelnerul nostru a apărut să ia desertul, a spus:
— Masa dumneavoastră a fost plătită de către domnul Peter Van Houten.
Augustus a zâmbit.
— Tipul acesta, Peter Van Houten, nu e nici pe jumătate rău.
Am mers pe jos de-a lungul canalului în timp ce se întuneca. La o stradă depărtare de Oranjee, ne-am oprit lângă o bancă înconjurată de biciclete vechi ruginite, prinse cu lacăte de grilaje și între
251/462
ele. Ne-am așezat, unul lângă altul, cu faţa la canal, iar el m-a cuprins după umeri cu braţul.
Se vedea haloul de lumină provenind din Cartierul Roșu. În pofida faptului că era acea zonă
promiscuă, strălucirea care venea dintr-acolo avea o nuanţă ciudată de verde. Mi-am imaginat mii de turiști îmbătându-se, drogându-se și bântuind pe străduţele înguste.
— Nu-mi vine să cred că mâine o să ne spună, am zis eu. Peter Van Houten ne va spune faimosul sfârșit nescris al celei mai bune cărţi din toate timpurile.
— Plus că ne-a plătit și cina, a zis Augustus.
— Îmi tot închipui cum are să ne perchiz-iţioneze căutând dispozitive de înregistrare înainte să ne spună. Și apoi, se va așeza între noi, pe canapeaua din camera de zi, și va șopti dacă mama Annei s-a măritat cu Olandezul-cu-Lalele.
— Nu uita de Hamsterul Sisif, a adăugat Augustus.
— Exact și, de asemenea, ce soartă îl așteaptă
pe Hamsterul Sisif.
252/462
M-am aplecat în faţă pentru a privi canalul.
Erau atât de multe petale palide de ulm în canale, încât era ridicol.
— O continuare care va exista numai pentru noi, am spus.
— Deci, care e presupunearea ta? m-a întrebat.
— Chiar nu știu. Am disecat totul de o mie de ori. De fiecare dată când o recitesc, am o altă
părere, știi?
El a dat aprobator din cap.
