— Da, i-am spus, fiind eu însămi un soi de co-bai pe care se făceau experimente.

— Te-am cam înșelat lăsându-te să crezi că te îndrăgostești de o persoană sănătoasă, mi-a spus.

Am ridicat din umeri.

— Și eu aș fi făcut la fel.

— Ba nu, tu n-ai fi făcut-o, dar nu putem să

fim toţi la fel de grozavi ca tine.

M-a sărutat, apoi a făcut o grimasă.

— Te doare? l-am întrebat.

— Nu. Doar că...

A privit lung tavanul, înainte să spună:

— Îmi place lumea asta. Îmi place să beau șampanie. Îmi place să nu fumez. Îmi place să aud

320/462

olandezii vorbind olandeza. Și acum… Nici măcar n-am parte de o bătălie. N-am parte de o luptă.

— Ba trebuie să te baţi cu cancerul, i-am spus.

Asta e bătălia ta. Și vei continua să lupţi.

Uram când oamenii încercau să mă convingă

să mă pregătesc pentru luptă, dar, oricum eu i-o făceam lui.

— Tu… tu vei… vei trăi cea mai bună viaţă

azi. Acum acesta e războiul tău.

Mă dispreţuiam pentru sentimentul siropos, dar ce altceva aveam?

— Ce mai război! a spus el nepăsător. Cu ce mă lupt? Cu cancerul meu. Și ce este cancerul meu? Cancerul meu e propria mea persoană. Tumorile sunt făcute din mine. Sunt făcute din mine, la fel de sigur cum creierul și inima mea sunt făcute din mine. E un război civil, Hazel Grace, cu un învingător stabilit dinainte.

— Gus, am început eu.

Nu puteam să-i mai spun nimic altceva. Era prea isteţ pentru genul de consolare pe care puteam eu să i-o ofer.

— Sunt bine, mi-a zis.

321/462

Dar nu era. După o clipă, a continuat:

— Dacă te duci la Rijksmuseum, ceea ce aș fi vrut cu adevărat să fac — dar pe cine încercăm noi să păcălim, niciunul dintre noi nu poate merge pe jos printr-un muzeu. Dar, oricum, înainte să

plecăm, m-am uitat la colecţie. Dacă va fi să te duci și să sperăm că te vei duce într-o bună zi, vei vedea o mulţime de picturi ale unor oameni care au murit. Îl vei vedea pe Iisus pe cruce și vei vedea un tip care este înjunghiat în gât și vei vedea oameni care mor pe mare și în luptă și o paradă a martir-ilor. Dar. Niciun. Singur. Copil. Cu cancer. Nimeni bolnav de ciumă sau de vărsat-de-vânt sau de febră

galbenă sau de orice altceva, căci nu e nimic glorios într-o boală. Nu există niciun sens în asta.

Nu este nicio onoare să mori de.

Abraham Maslow, ţi-l prezint pe Augustus Waters, a cărui curiozitate existenţială a făcut ca aceea a fraţilor săi bine hrăniţi, preaiubiţi, sănătoși să pălească. În timp ce masele de oameni au continuat să-și ducă vieţile superficiale de consum monstruos, Augustus Waters a studiat de la distanţă colecţia de la Rijksmuseum.

322/462

— Ce e? m-a întrebat Augustus, după un timp.

— Nimic, i-am răspuns. Eu doar…

Nu puteam să termin fraza, nu știam cum.

— Eu sunt foarte, foarte atașată de tine.

Mi-a zâmbit cu o jumătate de gură, cu nasul la câţiva centimetri de al meu.

— Sentimentul este reciproc. Nu cred că poţi să faci abstracţie de el și să mă tratezi de parcă nu sunt pe moarte.

— Nu cred că ești pe moarte, i-am spus. Cred că ai fost numai atins de cancer.

A surâs. Umor Gallows10.

— Sunt într-un montagne russe care doar urcă, mi-a spus.

— Și sunt privilegiul și responsabilitatea mea de a merge până la capăt cu tine, i-am spus.

— Ar fi oare total grotesc să încercăm să avem o relaţie?

— Nu există a încerca, i-am răspuns. Există

numai a face.

10 Remarci spirituale în împrejurări disperate.

Capitolul paisprezece În zborul către casă, la șase mii de metri deasupra plafonului de nori care erau la trei mii de metri deasupra pământului, Gus a spus:

— Obișnuiam să cred că ar fi amuzant să

trăiești pe un nor.

— Da, i-am spus. Ca și cum ar fi una dintre acele mașinării gonflabile de mers ca pe Lună, numai că pentru totdeauna.