— Așadar, îţi place cartea mea, i-a spus el lui Augustus, luând încă o sorbitură.
— Da, i-am spus, vorbind în numele lui Augustus. Și, da, noi… ei bine, Augustus a făcut ca întâlnirea cu dumneavoastră să fie Dorinţa lui, astfel încât să putem veni aici, să ne spuneţi ce se întâmplă după sfârșitul cărţii O durere supremă.
Van Houten n-a spus nimic, ci doar a sorbit din pahar.
După un minut, Augustus a spus:
273/462
— Cartea dumneavoastră e genul acela de lucru care ne-a adus împreună.
— Dar nu sunteţi împreună, a remarcat el, fără
să se uite la mine.
— Lucrul care ne-a adus aproape împreună, i-am spus eu.
În acest moment s-a întors spre mine.
— Te-ai îmbrăcat dinadins ca ea?
— Anna? am întrebat eu.
El continua să mă fixeze cu privirea.
— Oarecum, i-am spus.
A mai luat o înghiţitură mare, strâmbându-se.
— Nu am probleme cu băutura, ne-a anunţat el cu o voce inutil de sonoră. Am o relaţie churchil-liană cu alcoolul: pot să fac glume și să guvernez Anglia și să fac orice vreau eu să fac. Cu excepţia băutului.
S-a uitat pieziș la Lidewij și a dat din cap spre paharul lui. Ea l-a luat, apoi s-a dus la bar.
— Lidewij, numai ideea de apă, a instruit-o el.
— Mda, am priceput, i-a răspuns ea, cu un accent aproape american.
274/462
A sosit și cea de a doua băutură. Spinarea lui Van Houten a înţepenit din nou în semn de respect.
Și-a aruncat papucii din picioare. Avea picioare tare urâte. Mai degrabă strica toată afacerea geni-ului actorial pentru mine. Dar avea răspunsurile.
— Ei bine, ăăă…, am spus, mai întâi vrem să
vă mulţumim pentru cina de ieri și…
— Le-am plătit cina de ieri? a întrebat-o Van Houten pe Lidewij.
— Da, la Oranjee.
— A, da. Păi, crede-mă când îţi spun că nu mie trebuie să-mi mulţumești, ci mai curând lui Lidewij, care este excepţional de talentată în domeniul cheltuirii banilor mei.
— A fost plăcerea noastră, a spus Lidewij.
— Ei bine, mulţumim oricum, a spus Augustus.
Puteam să-i simt enervarea din glas.
— Iată-mă, așadar, a spus Van Houten după o clipă. Care vă sunt întrebările?
— Ăăă…, a început Augustus.
275/462
— În scris părea tare inteligent, i-a spus Van Houten lui Lidewij, privindu-l pe Augustus. Poate că, în creierul lui, cancerul a creat un cap de pod.
— Peter! l-a mustrat Lidewij, îngrozită cu adevărat.
Și eu eram îngrozită, dar era ceva plăcut la tipul acesta atât de detestabil, încât n-avea să ne trateze respectuos.
— De fapt, chiar avem niște întrebări, i-am spus. Am făcut referire la ele în e-mail. Nu știu dacă vă mai amintiţi.
— Nu-mi amintesc.
— Ţinerea lui de minte este compromisă, a spus Lidewij.
— Dacă numai ţinerea mea de minte ar face compromisuri, a replicat Van Houten.
