— Așadar, întrebările noastre, am repetat eu.
— Folosește regescul „noi“, a spus Peter fără
să se adreseze cuiva anume.
O altă sorbitură. Nu știam ce gust avea scotchul, dar dacă semăna la gust cu șampania, nu-mi puteam imagina cum de putea să bea atât de mult, atât de repede, atât de devreme.
276/462
— Cunoști paradoxul ţestoasei lui Zenon? m-a întrebat el.
— Avem întrebări despre ce li se întâmplă
personajelor la sfârșitul cărţii, mai ales mamei Annei…
— Presupui greșit că trebuie să-ţi aud întrebările pentru a-ţi putea răspunde. Ești familiarizată
cu filosoful Zenon?
Am dat vag din cap.
— Vai mie! Zenon a fost un filosof presocratic care se spune că ar fi descoperit cele patruzeci de paradoxuri în interiorul viziunii despre lume afirm-ate de către Parmenide — cu siguranţă știi despre Parmenide, a spus el, iar eu am dat din cap că da, știam despre Parmenide, cu toate că nu știam.
Slavă Domnului! a exclamat el. Zenon s-a specializat în mod profesional în dezvăluirea inadvert-enţelor și supersimplificărilor lui Parmenide, ceea ce nu era dificil, de vreme ce Parmenide se înșela spectaculos pretutindeni și mereu. Parmenide este valoros în exact felul în care este valoros să ai o cunoștinţă care alege de fiecare dată calul greșit atunci când o iei la cursele de cai. Dar ceea ce este
277/462
cel mai important la Zenon… stai, dă-mi un reper al bunei tale cunoașteri a hip-hopului suedez.
Nu-mi dădeam seama dacă Van Houten glumea. După un moment, Augustus a răspuns pentru mine:
— Limitată, a zis el.
— Bine, dar e de presupus că știi albumul fundamental al lui Afasi och Filthy, Fläcken.
— Nu-l știm, am spus pentru amândoi.
— Lidewij, pune „Bomfalleralla“ imediat.
Lidewij s-a îndreptat spre un MP3-player și a apăsat apoi un buton. O piesă rap a izbucnit din toate direcţiile. Semăna cu o piesă rap obișnuită, numai cuvintele erau în suedeză.
După ce s-a terminat, Peter Van Houten s-a uitat la noi plin de speranţă, cu ochii atât de mari pe cât îi putea el deschide.
— Da? a întrebat. Da?
Am spus:
— Îmi pare rău, domnule, dar noi nu vorbim suedeza.
— Păi, sigur că nu. Nici eu. Cine naiba vorbește suedeza? Lucrul important nu este ce
278/462
prostii spun vocile, ci ceea ce simt. Cu certitudine știţi că nu există decât două sentimente, iubirea și frica, și că Afasi och Filthy navighează printre ele cu genul acela de ușurinţă pe care pur și simplu n-o întâlnești în muzica hip-hop din afara Suediei. Să o pun din nou?
— Glumiţi? l-a întrebat Gus.
— Poftim?
— Acesta e vreun fel de spectacol?
El s-a uitat la Lidewij și a întrebat-o:
— Este?
— Mă tem că nu, a răspuns Lidewij. El nu e mereu… asta e neobișnuit…
— O, taci din gură, Lidewij! Rudolf Otto a spus că, dacă n-ai întâlnit numinosul, dacă n-ai ex-perimentat o întâlnire nonraţională cu mysterium tremendum, atunci opera lui n-a fost pentru tine. Și vă spun eu, tinerii mei prieteni, că dacă nu puteţi auzi răspunsul sfidător al lui Afasi och Filthy la frică, atunci opera mea nu e pentru voi.
Nu pot sublinia asta îndeajuns: era o piesă rap absolut normală, numai că era în suedeză.
279/462
— Ăăă…, am spus. Așadar, în legătură cu O
durere supremă. Mama Annei, când cartea se termină, e pe punctul de a…
Van Houten m-a întrerupt, bătând în pahar până ce Lidewij i l-a umplut iar.
