vadă la terapie intensivă. Nu puteam să fiu supărată pe el nici măcar pentru o secundă și, numai acum, că iubeam o grenadă, înţelegeam cu adevărat nesăbuinţa de a încerca să-i salvez pe ceilalţi de propria-mi fragmentare iminentă: nu puteam să fac să dispară dragostea pentru Augustus Waters. Și nici nu voiam.
— Nu e drept, i-am spus. E atât de afurisit de nedrept.
— Lumea, a spus el, nu este o fabrică de îndeplinit dorinţe, apoi s-a oprit o clipă, suspinând neputincios asemenea unui bubuit de tunet acompaniat de fulger — ferocitatea teribilă pe care am-atorii în domeniul suferinţei o iau drept slăbiciune.
318/462
M-a tras spre el, hotărât, cu faţa la numai câţiva centimetri de a mea:
— Mă voi lupta. Voi lupta pentru tine. Nu-ţi face griji pentru mine, Hazel Grace. Sunt bine. Voi găsi o modalitate să mai stau pe aici și să te enervez multă vreme.
Eu plângeam. Dar chiar și atunci, el era puternic, ţinându-mă atât de strâns încât îi vedeam mușchii viguroși ai braţelor înfășurate în jurul meu, în timp ce spunea:
— Îmi pare rău. Vei fi bine. Va fi bine. Îţi promit, și mi-a zâmbit strâmb.
M-a sărutat pe frunte, apoi i-am simţit pieptul puternic coborându-i puţin.
— Bănuiesc că, la urma urmelor, am o hamartia.
După o vreme, l-am tras spre pat și stăteam amândoi acolo, culcaţi, în timp ce el îmi spunea că
începuseră chimioterapia paliativă, dar el renunţase pentru a merge la Amsterdam, cu toate că părinţii lui fuseseră furioși. Încercaseră să-l oprească până
în dimineaţa plecării, atunci când îl auzisem strigând că lui îi aparţinea corpul său.
319/462
— Am fi putut lăsa pe altă dată, i-am spus.
— Ba nu, n-am fi putut, mi-a răspuns el. Oricum, nu dădea rezultate. Știi, simţeam că nu dă
rezultate.
Am dat aprobator din cap.
— Toată chestia e o mare aiureală, i-am spus.
— Ei vor încerca altceva când voi ajunge acasă. Întotdeauna le vin alte idei.
— Da, i-am spus, fiind eu însămi un soi de co-bai pe care se făceau experimente.
— Te-am cam înșelat lăsându-te să crezi că te îndrăgostești de o persoană sănătoasă, mi-a spus.
Am ridicat din umeri.
— Și eu aș fi făcut la fel.
— Ba nu, tu n-ai fi făcut-o, dar nu putem să
fim toţi la fel de grozavi ca tine.
M-a sărutat, apoi a făcut o grimasă.
— Te doare? l-am întrebat.
— Nu. Doar că...
A privit lung tavanul, înainte să spună:
— Îmi place lumea asta. Îmi place să beau șampanie. Îmi place să nu fumez. Îmi place să aud
320/462
olandezii vorbind olandeza. Și acum… Nici măcar n-am parte de o bătălie. N-am parte de o luptă.
— Ba trebuie să te baţi cu cancerul, i-am spus.
Asta e bătălia ta. Și vei continua să lupţi.
Uram când oamenii încercau să mă convingă
să mă pregătesc pentru luptă, dar, oricum eu i-o făceam lui.
— Tu… tu vei… vei trăi cea mai bună viaţă
azi. Acum acesta e războiul tău.
Mă dispreţuiam pentru sentimentul siropos, dar ce altceva aveam?
