— Ce mai război! a spus el nepăsător. Cu ce mă lupt? Cu cancerul meu. Și ce este cancerul meu? Cancerul meu e propria mea persoană. Tumorile sunt făcute din mine. Sunt făcute din mine, la fel de sigur cum creierul și inima mea sunt făcute din mine. E un război civil, Hazel Grace, cu un învingător stabilit dinainte.
— Gus, am început eu.
Nu puteam să-i mai spun nimic altceva. Era prea isteţ pentru genul de consolare pe care puteam eu să i-o ofer.
— Sunt bine, mi-a zis.
321/462
Dar nu era. După o clipă, a continuat:
— Dacă te duci la Rijksmuseum, ceea ce aș fi vrut cu adevărat să fac — dar pe cine încercăm noi să păcălim, niciunul dintre noi nu poate merge pe jos printr-un muzeu. Dar, oricum, înainte să
plecăm, m-am uitat la colecţie. Dacă va fi să te duci și să sperăm că te vei duce într-o bună zi, vei vedea o mulţime de picturi ale unor oameni care au murit. Îl vei vedea pe Iisus pe cruce și vei vedea un tip care este înjunghiat în gât și vei vedea oameni care mor pe mare și în luptă și o paradă a martir-ilor. Dar. Niciun. Singur. Copil. Cu cancer. Nimeni bolnav de ciumă sau de vărsat-de-vânt sau de febră
galbenă sau de orice altceva, căci nu e nimic glorios într-o boală. Nu există niciun sens în asta.
Nu este nicio onoare să mori de.
Abraham Maslow, ţi-l prezint pe Augustus Waters, a cărui curiozitate existenţială a făcut ca aceea a fraţilor săi bine hrăniţi, preaiubiţi, sănătoși să pălească. În timp ce masele de oameni au continuat să-și ducă vieţile superficiale de consum monstruos, Augustus Waters a studiat de la distanţă colecţia de la Rijksmuseum.
322/462
— Ce e? m-a întrebat Augustus, după un timp.
— Nimic, i-am răspuns. Eu doar…
Nu puteam să termin fraza, nu știam cum.
— Eu sunt foarte, foarte atașată de tine.
Mi-a zâmbit cu o jumătate de gură, cu nasul la câţiva centimetri de al meu.
— Sentimentul este reciproc. Nu cred că poţi să faci abstracţie de el și să mă tratezi de parcă nu sunt pe moarte.
— Nu cred că ești pe moarte, i-am spus. Cred că ai fost numai atins de cancer.
A surâs. Umor Gallows10.
— Sunt într-un montagne russe care doar urcă, mi-a spus.
— Și sunt privilegiul și responsabilitatea mea de a merge până la capăt cu tine, i-am spus.
— Ar fi oare total grotesc să încercăm să avem o relaţie?
— Nu există a încerca, i-am răspuns. Există
numai a face.
10 Remarci spirituale în împrejurări disperate.
Capitolul paisprezece În zborul către casă, la șase mii de metri deasupra plafonului de nori care erau la trei mii de metri deasupra pământului, Gus a spus:
— Obișnuiam să cred că ar fi amuzant să
trăiești pe un nor.
— Da, i-am spus. Ca și cum ar fi una dintre acele mașinării gonflabile de mers ca pe Lună, numai că pentru totdeauna.
— Pe de altă parte, la ora de știinţe de la gimnaziu, domnul Martinez a întrebat care dintre noi a avut vreodată fantezii despre a trăi în nori și toată
lumea a ridicat mâna. Apoi, domnul Martinez ne-a
324/462
spus că în nori vântul bate cu două sute de kilometri la oră și că temperatura este de minus treizeci de grade și că nu există oxigen și că am muri cu toţii în câteva secunde.
— Pare a fi un tip de treabă.
— S-a specializat în uciderea viselor, Hazel Grace, dă-mi voie să-ţi spun. Crezi că vulcanii sunt grozavi? Spune-le asta celor zece mii de cadavre ţipând din Pompei. Încă mai crezi în secret că există un element de magie în lumea asta? Toate nu sunt altceva decât molecule lipsite de suflet care se ciocnesc unele de altele la întâmplare. Îţi faci griji legate de cine te va îngriji când părinţii tăi vor muri? Bine faci, căci ei vor fi hrană viermilor în plenitudinea timpului.
— Ignoranţa este o binecuvântare, i-am spus.
O stewardesă a trecut pe culoar cu un cărucior de băuturi, șoptind:
— Băuturi? Băuturi? Băuturi? Băuturi?
Gus s-a aplecat peste mine, ridicând mâna.
