Tata:
— Emily, acest risotto…
Mama:
— E pur și simplu delicios.
Mama lui Gus:
— O, mulţumesc. Aș fi fericită să vă dau reţeta.
341/462
Gus, înghiţind o îmbucătură:
— Știi, gustul de bază pe care îl am e de non-Oranjee.
Eu:
— Bună observaţie, Gus. Această mâncare, oricât de delicioasă, nu e precum cea de la Oranjee.
Mama:
— Hazel!
Gus:
— Are gust de…
Eu:
— Mâncare.
Gus:
— Da, întocmai. Are gust de mâncare, excelent preparată. Însă nu are gust, cum s-o spun eu delicat…?
Eu:
— Nu are gust de Dumnezeu Însuși a gătit raiul într-o serie de cinci feluri care ţi-au fost ser-vite acompaniate de numeroase bule luminoase de plasmă fermentată, în timp ce, în sens propriu și figurat, petale de flori pluteau peste tot în jurul mesei așezate pe malul canalului.
342/462
Gus:
— Frumos spus.
Tatăl lui Gus:
— Copiii noștri sunt ciudaţi.
Tata:
— Frumos spus.
La o săptămână după cina noastră, Gus a ajuns la camera de urgenţe cu dureri în piept și l-au inter-nat peste noapte, așa că am condus spre Memorial a doua zi dimineaţă și l-am vizitat la etajul al patrulea. Nu mai fusesem la Memorial de când îl vizitasem pe Isaac. Nu avea pereţii vopsiţi în niciuna dintre culorile primare prea dulci sau poze înrămate cu căţei care conduc mașini pe care le poţi găsi la Spitalul pentru Copii, dar sterilitatea absolută a locului m-a făcut să fiu nostalgică după
aiureala de copil fericit de acolo. Spitalul Memorial era atât de funcţional. Un loc de depozitare. Un prematoriu.
Când ușile s-au deschis la etajul al patrulea, am văzut-o pe mama lui Gus mergând încoace și încolo în sala de așteptare, vorbind la mobil. A
343/462
închis repede, apoi m-a îmbrăţișat și s-a oferit să-mi ia ea căruciorul.
— Sunt bine, i-am spus. Ce face Gus?
— A avut o noapte grea, Hazel, mi-a spus ea.
Inima îi bate prea tare. Trebuie să reducă activit-atea. De acum înainte, scaun cu rotile. Îl supun un-ui tratament cu un medicament nou care ar trebui să fie mai bun contra durerii. Surorile lui tocmai au ajuns.
— Bine, am spus. Pot să-l văd?
M-a cuprins cu un braţ pe după umeri și m-a strâns ușor. Aveam o senzaţie ciudată.
— Știi că te iubim, Hazel, dar chiar acum trebuie să fim o familie. Gus e de acord cu asta. Bine?
— Bine, am spus.
