― De acord! răspunde el, deşi nu înţelege cu adevărat despre ce este vorba.
Édouard împunge atunci cu degetul spre o socoteală pe care a făcut-o pe un colţ de pagină:
„30 000 monumente x 10 000 franci = 300 milioane franci.”
De data aceasta, Albert pricepe mai bine, pentru că sunt o groază de bani. Ba e chiar o avere.
Nu izbuteşte să-şi închipuie ce se poate cumpăra cu o asemenea sumă. Imaginaţia i se loveşte de cifre, ca o albină de un geam.
Édouard ia caietul din mâinile lui Albert şi-i arată ultima pagină.
Suvenirul patriotic
Stele, monumente şi statui spre gloria eroilor noştri şi a Franţei biruitoare Catalog
― Vrei să vinzi monumente pentru morţi?
Da. Chiar aşa. Édouard e mulţumit de găselniţa lui, se loveşte peste coapse cu zgomotul acela din gâtlej, uguitul, nu se ştie de unde iese şi cum, nu seamănă cu nimic, numai că nu-i plăcut la auzit.
Albert nu prea înţelege că cineva ar putea să aibă chef să meşterească monumente, în schimb, suma de trei sute de milioane de franci începe să-şi croiască un drum în mintea lui: poate să însemne „casă”, ca aceea a domnului Péricourt, de pildă, „limuzină” şi chiar „hotel de lux”… Roşeşte, numai ce-a gândit
„femei”, slujnicuţa cu zâmbetul pustiitor i-a trecut tiptil prin faţa ochilor, e o chestie instinctivă, când ai bani, vrei şi femei pe măsură.
Citeşte cele câteva rânduri care urmează, este o reclamă scrisă cu majuscule, trasate cu atâta grijă, încât par tipărite: „… ŞI DACĂ SIMŢIŢI ÎN MOD DUREROS NEVOIA DE A PERPETUA AMINTIREA FIILOR
ORAŞULUI VOSTRU, AI SATULUI VOSTRU, CARE AU FĂCUT DIN PIEPTUL LOR O PAVĂZĂ VIE ÎN FAŢA COTROPITORULUI”.
― Totul e tare frumos, spun e Albert, chiar cred că e o idee nemaipomenită…
Înţelege mai bine de ce desenele l-au dezamăgit aşa de mult, nu sunt făcute ca să reprezinte o sensibilitate, ci ca să exprime un sentiment colectiv, ca să placă unui public larg care are nevoie de emoţie, care vrea eroism.
Mai departe: „… SĂ ÎNĂLŢAŢI UN MONUMENT CARE SĂ FIE DEMN DE COMUNA VOASTRĂ ŞI DE
EROII PE CARE VREŢI SĂ-I DAŢI CA PILDĂ GENERAŢIILOR VIITOARE. ÎN FUNCŢIE DE RESURSELE
DE CARE DISPUNEŢI, MODELELE PREZENTATE POT FI LIVRATE DIN MARMURĂ, DIN GRANIT, DIN
BRONZ, DIN PIATRĂ ŞI GRANIT CU SILICAT SAU DIN BRONZ GALVANIZAT…”
― Totuşi, povestea asta a ta nu-i simplă deloc… reia Albert. În primul rând, pentru că nu-i de-ajuns să
desenezi monumentele ca să le şi vinzi. Şi apoi, după ce le-ai vândut, trebuie să le şi fabrici! E nevoie de bani, de personal, de o uzină, de materii prime…
E uluit când îşi dă seama ce înseamnă să înfiinţezi o turnătorie.
― … şi apoi, trebuie să transporţi monumentele, să le montezi la locul lor… E nevoie de mulţi bani!
Tot acolo au ajuns. La bani. Chiar şi cei mai îndemânatici nu se pot mărgini la propria lor ardoare. Albert zâmbeşte politicos, îl bate uşor pe genunchi pe tovarăşul său.
― Bine, uite, o să ne gândim. Eu cred că e foarte bine că vrei să te pui din nou pe treabă. Poate că n-ai apucat-o pe drumul cel bun; e greu cu monumentele! Dar ce ne pasă, important este că ţi-a revenit cheful de viaţă, nu?
Nu. Édouard strânge pumnul şi lustruieşte aerul, de parcă ar curăţa nişte pantofi. Mesajul e limpede: nu, să ne mişcăm repede!
― Zău aşa, să ne mişcăm repede, să ne mişcăm repede… zice Albert, caraghioase idei mai ai şi tu!
Pe o altă pagină din caietul cel mare, Édouard scrie în grabă un număr: „300” monumente! Taie 300 şi scrie „400”! Cât entuziasm! Adaugă: „400 x 7000 franci = 3 milioane!”
A luat-o razna de tot, fără îndoială. Nu-i de-ajuns că vrea să se apuce de un proiect imposibil, ar vrea să se apuce uite acuşi, imediat. Bine, trei milioane, în teorie, bineînţeles că Albert n-are nimic împotrivă. Ba chiar, e mai degrabă pentru. Dar, în mod evident, Édouard e cu capul în nori. A mâzgălit trei desene şi, în mintea lui, au şi trecut la stadiul industrial! Albert trage aer în piept, ca şi cum şi-ar lua avânt. Şi se străduieşte să vorbească liniştit:
― Ascultă, dragule, nu cred că-i o idee bună. Să vrei să meştereşti patru sute de monumente, nu ştiu dacă
îţi dai seama cu adevărat ce înseamnă…
Hă! Hă! Hă! Când Édouard scoate zgomotul acesta înseamnă că e important, a făcut-o o dată sau de două
ori de când se cunosc, e imperativ, fără furie, dar vrea să fie ascultat. Îşi înhaţă creionul:
― Nu le fabricăm! scrie el. Le vindem!
― Păi, da! izbucneşte Albert. Dar ce dracu’! După ce le vindem, trebuie să le şi meşterim!
Édouard îşi aduce faţa foarte aproape de cea a lui Albert; îi ţine capul în mâini, de parcă ar vrea să-l sărute pe gură. Face semn că nu, ochii îi râd, îşi apucă iar creionul.
― Doar le vindem…!
Cele mai râvnite lucruri se întâmplă adesea când te aştepţi mai puţin. Aşa şi cu Albert. Nebun de bucurie, Édouard răspunde dintr-odată la chinuitoarea întrebare pe care tovarăşul său şi-o pune din prima zi.
Începe să râdă! Da, să râdă, pentru prima oară.
