Nici să ridice braţul şi piciorul.
Văzură dar că nu mai pot să scape.
Atunci se înturnă slăvitul meşter
Nainte de-a se coborî la Lemnos,
Căci Soarele-i pândi şi-i spuse-ndată.
Adânc mâhnit la curtea lui se duse,
De ciudă capiu stete el în tindă,
Ţipă vârtos, chemă pe zei şi zise:
„Părinte Joe, zeilor cu toţii,
Veniţi încoace să vedeţi cu ochii Cum Venera-şi tot bate joc de mine,
Căci eu sunt şchiop, se dă fără ruşine În dragoste cu urgisitul Marte,
Că e chipos şi sprinten de picioare, Iar eu beteag. Dar cine mi-e de vină?
Cei doi părinţi ai mei şi nimeni altul.
Să nu mă fi născut era mai bine!
Ian uite cum în patu-mi se culcară!
În patul meu se drăgostesc mişeii!
Şi eu să-i văd în faţă-mi şi să sufăr.
Dar nu cred eu să le mai deie mâna
Să stea măcar o clip-aşa-mpreună,
Oricât ar fi iubirea lor de mare.
Lehamite de pat o să le fie,
Căci am să-i ţin tot astfel în robie Sub lanţul meu până ce tata socru
Să-mi napoieze pe de-a-ntregul zestrea Ce datu-i-am pe fata-i cea sfruntată, Căci ea-i frumoasă, dar e desfrânată.”
Aşa striga, şi zeii s-adunară
În casa-i pardosită cu aramă.
Veni Neptun ce-mpresură pământul,
Veni şi Hermes, darnic în foloase,
Veni şi-Apollon lung-săgetătorul.
Zeiţele, mai gingaşe din fire,
Rămaseră pe-acasă de ruşine.
La uşa lui Vulcan stătură zeii
Cei dătători de bunuri şi-ncepură
Să râdă-n hohot lung privind la cursa Ce le urzise faurul cuminte.
Şi-aşa ziceau de-aproape laolaltă:
„La capăt bun nu duce mârşăvia.
Cum cel greoi ajunge pe cel iute!
Aşa Vulcan, cu toată-ncetineala-i,
Măcar că-i şchiop, dar el cu meşteşugul Îl mrejui pe zeul cel mai sprinten
Din tot Olimpul şi plăteşte Marte
De-acum a preacurviei şugubină.”
