Culcaţi pe jos. Iar Evriloh, dând fuga, Se-ntoarse la corabie să spuie

Ce soartă tristă-avură bieţii oameni.

El se silea, dar nu putea din gură

Să-ndruge-o vorbă, aşa era de tare

Îndurerat. Cu ochii plini de lacrimi Se văieta. Dar când, uimiţi cu toţii, Îl întrebau, ne povesti el felul

Pieirii celorlalţi ai lui tovarăşi:

«Ne-am dus, după porunca ta, Ulise,

Prin stejăriş şi-n vale nimerirăm

Un dalb palat din piatră netezită,

Zidit acolo pe tăpşanul văii.

Aci cânta fermecător o zână

Sau o femeie care sta-n cămară

La stative lucrând o pânză mare.

Tovarăşii cu strigăt o chemară,

Iar ea, ieşind, îndată ne deschise

Lucioasa poartă, ne pofti năuntru.

Ei toţi orbeşte după ea intrară

Şi numai eu mai rămăsei pe-afară

Temându-mă de-o cursă. Ei cu toţii Se mistuiră-acolo şi nici unul

Din ei nu se ivi. Eu multă vreme

Stătui pândind şi-i aşteptai zadarnic.»

Aşa grăi. Eu atârnai de umăr

O spadă mare în argint ţintată,

De-aceea şi luai cu mine arcul

Şi repede-l grăbii să mă conducă

Pe-acelaşi drum. El mi-apucă genunchii Cu mânile-amândouă şi de mine

Se tot ruga şi-mi cuvânta cu vaiet:

«Să nu mă duci acolo, preamărite,

Silindu-mă, ci las’ să stau pe-aicea.

Doar ştiu că nu mai vii nici tu de-acolo Şi nici nu vei aduce pe vreunul

Din soţii tăi. Mai bine luăm fuga

Cu-ai noştri de pe-aci. Mai este vreme De-a ocoli nenorocirea noastră.»

Aşa vorbi. Eu mă răstii la dânsul:

«Tu, Evriloh, rămâi pe loc aicea,

Tot bea şi-mbucă lângă vasul nostru

Afund şi negru. Singur mă voi duce,

Că prea de tot nevoia mă sileşte.»

Aşa-i zisei şi de pe lângă mare,

De lângă vas, pornii la deal. Dar iată, Când eu s-ajung, trecând prin valea sfântă, La casa naltă-a vrăjitoarei Circe,

Mi-ieşi nainte Hermes cel cu varga

De aur. Părea-ntocmai ca un tânăr

Cu barba şi mustaţ-abia mijită

În cea mai mândră floare-a tinereţii.

Luându-mă de mână-mi zise astfel:

«Nenorocite, unde umbli singur,

Neştiutor de ţară, prin coclauri?

Că soţii tăi de-aici, din casa Circei, Închişi au fost şi stau acum cu porcii În staul bine-mprejmuit. Ori poate

Tu mergi să-i scoţi? Nu crede că de-acolo Te-ntorci napoi; pierdut vei fi cu dânşii.

Dar eu te voi feri de rău pe tine;

Ia leacul ăsta minunat şi intră