Dormi-vei cufundat în somnul dulce”.
Cum auzi Ulise mult-păţitul,
Capacul potrivi şi-odată strânse
C-un nod sucit aşa cum învăţase
Nainte de la priceputa Circe.
Pe loc atunci veni şi chelăriţa
Şi-l îmbie în cadă să se scalde,
Iar el gândi cu drag la baia caldă,
Căci rareori se îngriji de sine
De când lăsase casa lui Calipso,
La care fu-ngrijit dumnezeieşte.
Iar roabele-l spălară,-l oleiră,
Şi-l îmbrăcară cu manta şi haină.
Ieşind din baie, el porni pe urmă
Să meargă printre băutori la masă.
Dar la uşciorul sălii măestrite,
Oprindu-se, frumoasa Nausicaa
Se minuna cu ochii la Ulise
Şi-aşa pe dânsu-l agrăi: „Străine,
Fii sănătos! Şi când te-i duce-n ţară, Să nu mă uiţi, că-ntâi şi-ntâi tu mie Îmi datoreşti răsplata pentru viaţă.”
Viteazul îi răspunse: „Nausicaa,
Odraslă a lui Alcinou măritul,
Dea Dumnezeu s-ajung odat-acasă,
Să văd şi ziua-aceea mult dorită,
C-atunci şi-acolo pururea la tine
M-oi închina ca la dumnezeire,
Căci tu de moarte m-ai scăpat, copilo”.
Aşa vorbi şi s-aşeză aproape
De craiul Alcinou. Se împărţiră
Bucatele, se pregăti şi vinul.
Venind apoi şi crainicul aduse Pe mult iubitul cântăreţ al curţii,
Pe Demodoc cinstitul tuturora.
În mijlocul mesenilor, proptindu-l
De stâlpu-nalt, îl ajută să şadă.
Ulise-atunci tăie o halcă grasă
Din spatele de porc – dar mai rămase Mai mult păstrat – şi crainicului zise:
„Dă carnea asta pentru ospătare
Lui Demodoc. Vreau să-l cinstesc din parte-mi, Cu tot necazul meu, că doar tot omul Se-nchină cântăreţilor cinstindu-i,
Căci muza i-a-nvăţat pe ei să cânte
Tot felul de cântări, iubiţi fiindu-i.”
