În casa Circei; numai el putea-va

Să-ndepărteze-a ta nenorocire.

Să-ţi spun eu toată măestria Circei: Va face-o torocală şi-ţi va pune

Un leac vrăjit în pâne, dar cu asta

Ea nu te va putea vrăji pe tine,

Căci nu te lasă leacul bun de pază

Ce eu ţi-l dau. Ţi-oi spune de-amănuntul În ce chip să te porţi. Când Circe asupra-ţi Va năvăli cu varga ei prelungă,

Din teacă trage-ţi sabia-ascuţită

Şi sai la dânsa gata să faci moarte.

Ea speriată-atunci o să te-mbie

Cu dânsa să te culci. Tu patul zânei Să nu-l dispreţuieşti, de vrei ca slobozi Pe oameni să ţi-i lase şi de tine

Să poarte grijă. Dar întâi sileşte-o Să jure jurământul cel mai mare

Al zeilor, că n-o să mai încerce

Vrun pocinog mai rău să-ţi facă ţie, Că după ce te va goli de arme,

Ea n-o să moaie inima din tine

Şi-a ta virtute.» Zise el şi-mi dete O buruiană smulsă din ţărână

Şi-mi spuse cum e felul ei: o floare Ca laptele, cu rădăcină neagră,

De zei numită moly, anevoie

Să o dezgroape omul, însă zeii

Pot orişice. Plecă pe urmă Hermes

Prin păduraticul ostrov spre piscul

Olimpului, iar eu spre casa Circei

Şi inima mi se bătea pe cale.

La poarta zânei cea cu mândre plete

Stând, eu strigai. Ea m-auzi şi-ndată

Ieşind deschise poarta lucitoare

Şi mă pofti. Eu trist mersei în urmă, Iar ea mă duse-n casă şi mă puse

Pe jeţ frumos lucrat, bătut cu ţinte, De-argint, sub el cu scăunaş de razim Picioarelor. Într-un pahar de aur

Găti o torocală,-n care puse

Un leac să beau, voindu-mi rău zeiţa.

Dar când mi-o-ntinse şi-o băui şi totuşi Fui nevrăjit, lovindu-mă cu joarda,

Ea-mi zise: «Du-te-n cocină acuma

Şi culcă-te cu toţi ai tăi tovarăşi».

Eu trag din teacă sabia şi tabăr

Asupra-i ca şi când aş vrea s-o spulber.

Ea ţipă tare, aleargă şi-mi cuprinde Genunchii şi cu vaiet cuvântează:

«Ce om eşti tu? Şi unde ţi-s părinţii Şi ţara ta? Uimită sunt că n-ai fost Vrăjit de leacul cel băut de tine,

Doar biruie puterea lui pe-oricine

De cum îl ia şi peste dinţi îi trece.

Tu singur eşti nebiruit de farmec;

Pesemne eşti Ulise iscusitul,

De care-mi spuse Hermes cel cu varga De aur, că la-ntorsul lui pe mare

Veni-va de la Troia. Dar hai pune-ţi În teacă spada şi-amândoi alături

Apoi să ne suim pe patul nostru,

Ca după ce ne vom iubi-mpreună

S-avem credinţă unul către altul.»

Aşa-mi vorbi, iar eu zisei: «O, Circe, De ce te rogi să fiu blajin cu tine, Când tu în casa ta pe-ai mei tovarăşi I-ai prefăcut în vieri şi-acum pe mine, Ţiindu-mă pe-aici, cu viclenie

Mă-mbii să intru în iatac la tine,

Să ne suim în patu-ţi, ca tu astfel, Eu dezarmat fiind, să faci din mine

Un om fără curaj şi bărbăţie.