La curtea Circei să vă daţi devale?

Că vieri sau lupi ori lei din voi va face, Ca noi cu sila să-i păzim conacul.

Aşa făcu ciclopul, când ai noştri

La stâna lui intrară cu Ulise

Cel îndrăzneţ, şi din a lui prostie

Pieriră şi ei, bieţii.» Asta zise

Şi cugetai din teacă, de la coapsă,

Să-mi trag odată sabia cea lungă

Şi capul să-i rătez şi jos pe glie

Să-l las rostogolit, măcar că dânsul Era cu mine înrudit de-aproape.

Dar soţii mei se puseră-mpotrivă

Şi mă-mpăcară-aşa cu vorbe blânde:

«Măria-ta, noi să-l lăsăm pe dânsul

Aici pe mal să privegheze vasul,

De te-nvoieşti, iar pe noi toţi tu du-ne La casa sfânt-a Circei». Cum grăiră, La deal o şi porniră dinspre mare.

Dar nici chiar Evriloh nu stete-n urmă

La mare singur, ci veni-mpreună

Temându-se de-ameninţarea-mi cruntă.

La curtea ei într-asta puse Circe

Să spele cu-ngrijire şi să ungă

Cu mirodenii grase pe tovarăşi,

Cu straie să-i îmbrace şi cu mantii De lână moale. La sosirea noastră

Pe toţi la masă-n sală-i nimerirăm

Benchetuind. Cum se văzură soţii

Şi-şi spuseră păţaniile toate,

Plângeau cu vaiet, de vuia palatul,

S-apropie şi-mi zise-atunci zeiţa:

«Tu, preamărite fiu al lui Laerte,

Preaiscusite meştere Ulise,

Lăsaţi acum jălania. Şi eu ştiu

Ce greu aţi dus pe mare, ce necazuri Şi pe uscat duşmanii vă făcură.

Deci hai mâncaţi şi beţi, ca iar să prindeţi Curaj, s-aveţi tărie ca pe vremea

Când voi plecarăţi de la vatra voastră, Din asprul vostru plai. Acuma sunteţi Lipsiţi de vlagă şi de bărbăţie,

Că nu-ncetaţi aminte să v-aduceţi

De-a voastră-anevoioasă pribegie,

Căci prea v-au fost necazurile multe.»

Aşa vorbi. Şi inima bărbată

De vorba ei ne-a fost înduplecată.

Un an întreg rămaserăm acolo

Şi ne-ospătarăm cu belşug de carne

Şi cu vin dulce. Când se scurse anul Şi se rotiră vremi şi luni trecură

Şi zile lungi veniră iar, iubiţii

Tovarăşi mă chemară şi-mi grăiră:

«Nenorocite, nu uita de ţara

Părinţilor, de ţi-i menit cu viaţă

Să poţi scăpa şi să ajungi odată

La casa ta cea naltă, la moşie».

Şi inima cu spusa mi-o muiară.

Şezurăm noi atunci, şi cât e ziua

De mare până-n seară ne-ospătarăm