Aşa ei laolaltă-au cuvântat. Iar fiul Lui Joe, Apollon, întreba pe Hermes:
„Tu, olăcare, darnice de bunuri,
N-ai vrea aşa, încătuşat în lanţuri,
Să dormi în pat cu Venera de aur?”
Şi Hermes lui Apollon îi răspunse:
„Dă, Doamne, aşa să fie şi cu mine
Să mă cuprindă mult mai dese lanţuri, De trei ori şi de patru ori pe-atâtea, Chiar zeii şi zeiţele să-mi vie
Cu toţii martori, numai dat să-mi fie Să dorm în pat cu zâna frumuseţii!”
Aşa grăi, şi-au râs cu poftă zeii.
Nu însă şi Neptun, stăpânul mării,
Ci de Vulcan, de preaslăvitul meşter, Pe Marte se ruga să-l despresoare
Şi-aşa rosti cuvinte-naripate:
„Dă-i drumul, că eu stau chezaş din parte-mi, Că tot ce-i drept îţi va plăti el însuşi În faţa noastră, după cum ţi-e voia”.
Dar nu se învoia vestitul meşter:
„Neptun, nu cere asta de la mine,
E rău să stai chezaş unor nemernici, Dar cum pot eu să te silesc pe tine, De-mi scapă din capcana asta Marte
Şi nu vrea să-mi plătească datoria?”
Neptun cutremur-de-pământ îi zise:
„Chiar dacă Marte nu va vrea să-ţi deie Tot ce-i dator şi va fugi de tine,
Atunci avea-vei plata de la mine”.
Vulcan răspunse: „Nu pot, nici se cade, Ca unchi al meu, să te dezic pe tine”.
Aşa vorbi şi desfăcu el lanţul.
Cum au scăpat de-a lanţului tărie,
Deodată amândoi se repeziră,
În Tracia se duse zeul Marte,
Iar Venera cea galeşă la Chipros,
În Pafos, unde-i fumegă altarul.
Şi Graţiile-acolo o-mbăiară
Şi-o unseră cu strălucite miruri,
Cu care zeii se-nfrumuseţează,
Şi-n straie desfătate o-mbrăcară,
Mândreţe la privit ca o minune.
Aşa cânta cu lira-i cântăreţul
Şi bucuros îl asculta Ulise
Cu toţi ceilalţi vâslaşi vestiţi pe lume.
Iar Alcinou sili pe Laodamas
Cu Halios la joc să iasă singuri.
Luară ei o minge porfirie
Frumos de meşterul Polib lucrată
Şi unul o zvârlea până la nouri
