Aşa schimbarăm noi cuvinte triste,

Când peste sânge eu ţineam cuţitul

Deoparte şi-mi stătea-nainte umbra

Tovarăşului tot grăind cu mine.

Veni şi-al mamei suflet dup-aceea,

Al răposatei Anticleea, fiica

Lui Autolicos domnul. O lăsasem

În viaţă biata, când plecai la Troia.

Mă prinse mila şi-ncepui a plânge

Când o văzui. Ci nu putui, cu toată

Nespusa mea durere, să dau voie

De sânge să s-apropie nainte

Să-ntreb pe Tiresias. Dar ajunse

Şi sufletul prorocului din Teba

Ţiind un sceptru poleit de aur.

Mă cunoscu şi-ndată el îmi zise:

«Mărite-al lui Laerte fiu, Ulise

Preaiscusite, ce-ai lăsat, sărmane,

A soarelui lumină şi venit-ai Să vezi pe morţi şi jalnica lor ţară?

Dar feri în lături de la groapă, trage-ţi Jungherul ca să pot să beau din sânge Şi adevăr să-ţi spun.» Rosti el asta Iar eu cârmind, băgai în teacă arma.

Bău dar el din mohoriul sânge

Şi-mi cuvântă din gur-apoi prorocul

Neîntrecut: «Tu cauţi, preamărite,

Întorsul dulce-n ţara ta şi-acasă.

Dar zeul ţi-l va face greu să fie,

Că nu scapi de Neptun care te paşte

În ciuda lui că i-ai orbit feciorul.

Dar cât de mult veţi pătimi voi totuşi Puteţi ajunge, dacă vrei să birui

Dorinţa ta şi-a soţilor în ziua

Când, izbăvit de-ntunecata mare,

Vei poposi cu vasul în ostrovul

Trinàcria. Găsi-veţi voi acolo

O turmă de oi grase şi-o cireadă

De boi, avutul Soarelui ce vede

Şi-aude tot. Dacă le cruţi şi cauţi

De drumul tău, puteţi, cu tot amarul Ce-aţi suferi, s-ajungeţi în Itaca.

De nu le cruţi, eu îţi menesc pieirea Corăbiei şi-a celorlalţi tovarăşi.

Şi singur dacă scapi, te vei întoarce Târziu şi prost pe vas străin în urma Prăpăstuirii soţilor în mare.

Şi-n casă vei găsi nenorocire:

Bărbaţi obraznici care-ţi storc averea Peţind şi înzestrând pe-a ta soţie

De viţă-naltă. Dar sosind acolo,

Le vei plăti de-ajuns nelegiuirea.

Iar după ce din lance vei ucide

Cu-nşelăciune ori în luptă dreaptă

Pe peţitori acasă, ia-ţi o vâslă

Îndemânată şi apucă drumul

Şi mergi până ce-i da de nişte oameni Ce nu-s deprinşi cu marea şi nu gustă

Bucatele din sare potrivite,

Nici ştiu de rumenitele corăbii

Şi nici de vâsle, aripele-oricărei