Tăioasa lungă spadă, nu dam voie

Să bea din sânge toate dintr-o dată.

Se perindară ele câte una,

Iar eu pe toate le-ntrebam de-a rândul.

Întâi văzui pe Tiro cea născută

Din tată-ales. Ea povestea că-i fiica Lui Salmoneu cel nobil şi femeia

Odraslei lui Eol, Creteu. Odată

Iubise ea pe Enipeus, râul

Dumnezeiesc, frumos cu ape limpezi

Ca nici un altul pe pământ: de-aceea Şi se plimba la apa-i curgătoare.

Atunci Neptun, cumplitul zeu Cutremur, Leit viteazul Enipeu, la gura

Acestui râu vârtejitor cu dânsa

Se-mpreună. O-ntunecată undă

Se-ncovăie în jurul lor şi naltă

Ca muntele-i împresură şi-ascunse

Pe zeu şi pe femeia muritoare.

Descinse-al fetei brâu şi, adormind-o, O drăgosti Neptun, şi după asta

Luându-i mâna glăsui: «Femeie,

Te bucură că te-ai iubit cu mine,

Căci la-ncheierea anului vei naşte

Mândreţe de copii, că niciodată

Zadarnică nu-i dragostea cu zeii.

Tu caută de-aceşti copii şi creşte-i.

Dar du-te-acum acasă, ţine-ţi gura

Şi nu mă spune nimănui, că eu sunt

Neptun care cutremură pământul.»

El zice şi s-afundă-n valul mării.

Iar Tiro de la el născu doi gemeni,

Pe cei doi crai Neleus şi Pelias,

Doi slujitori puternici ai lui Joe.

Bogat în turme, petrecea Pelias

Pe-ntinsele câmpii de la Iolcos,

Neleu şedea în nisiposul Pilos.

Pe urmă din Creteu născu crăiasa

Pe Feres, pe Eson şi pe-Amitaon

Cel iubitor de cai. Văzui pe urmă

Pe fiica lui Asopos, Antiopa

Ce se fălea că-n braţele lui Joe

Dormise-odată şi născu pe Zetos Şi pe Amfion, care întemeiară

Şi-nzidurară-ntâi oraşul Teba,

Că nu puteau să locuiască dânşii,

Oricât erau de tari, în larga Tebă,

De n-ar fi fost cu zid împrejmuită.

Pe urmă mai văzui şi pe Alcmena,

Soţia lui Amfitrion şi mama

Lui Hercule cutezător ca leul,

Viteazul care se trăgea din Joe.

Văzui apoi şi pe Megara, fiica

Lui Creon inimosul şi femeia

Lui Hercule, ne-nfrântul în putere.