Cu un catarg de la un vas de marfă
De douăzeci de rânduri de lopeţi,
Aşa de gros şi lung era toiagul.
Am retezat dintr-însul o bucată
Ca de-un brăţat şi soţilor am dat-o
S-o netezească. Ei o neteziră
Şi la un capăt eu am ţuguiat-o.
La focul arzător apoi călind-o,
Am îndosit-o bine sub gunoiul
Ce-n peşteră zăcea în mari mormane,
Zorii apoi pe soţi să tragă sorţii,
Să iasă-aceia care să cuteze
Cu mine ridicând să-mplânte parul
În ochiul uriaşului, îndată
Ce-adoarme el. S-aleseră cei patru
Ce eu doream să fie aleşi şi-n urmă
Al cincilea fui eu. Spre seară dânsul Veni din nou cu oile-i bârsane
Şi le zori spre peştera cea largă.
Nici una n-o lăsă din strung-afară
Sau doar că bănui ceva ori poate
C-aşa vru Dumnezeu. Apoi ciclopul
Umflând pietroiu-l pune la intrare,
S-aşază asupră-i, mulge oi şi capre
Frumos pe rând şi-apleacă-apoi sugarii.
Şi după ce degrabă face asta,
Mai prinde doi şi-şi pregăteşte cina.
Atunci de el m-apropii cu o cupă
De minunat vin negru şi-i zic astfel:
«Poftim şi bea după-nghiţirea cărnii
De om, să vezi ce vin era la fundul Corăbiei pierdute. Voiam ţie
Să ţi-l închin, de te-ndurai de mine Şi mă lăsai să plec napoi acasă,
Dar tu eşti mânios nevoie-mare.
Nemilostive, cum să vie oare
De-acum să caute-adăpost la tine
Un om din lumea-ntreagă? Nu faci bine.»
Aşa-i zisei. Primi atunci el cupa
Şi-o deşertă deodată. Foarte vesel
Era de-această dulce băutură
Şi mi-a cerut ca să-i mai dau o dată:
«Fii bun, mai dă-mi şi spune-mi cum te cheamă, Să-ţi dau şi eu un dar de ospeţie,
