Corăbii. Eu ţi-oi spune care-i semnul Cel mai vădit spre-a nu da greş în cale.

Când alt drumeţ te va-ntâlni pe tine Şi zice-va că ai pe dalbul umăr

Lopată-n loc de vâslă, -nfige-acolo

În glie vâsla, lui Neptun închină

Frumoase jertfe, un taur, un berbece Şi un grăsun. Apoi venind acasă,

Măreţe jerfe sfinte de o sută

De boi să-nchini la zeii cei din slavă, La toţi pe rând. Iar moartea-ţi în afară

De mare o să-ţi fie prea uşoară:

Muri-vei doar împovărat de-o lungă

Şi verde bătrâneţe şi-mprejuru-ţi

Cu totu-ndestulat va fi poporul.

Acestea ţi le spun pe neminţite.»

La asta răspunsei: «O, Tiresias,

De bună seamă-aşa meniră zeii.

Dar spune drept şi lămureşte-mi mie: Văd sufletul iubit al mamei mele,

Tăcut el şade-alăturea de sânge

Şi nu cuteaz-a se uita în faţă

La fiul său şi-a cuvânta cu dânsul.

Cum poate şti că eu sunt? Spune-mi, doamne.»

Aşa zisei. El repede-mi răspunse:

«Uşor mi-i să ţi-o spun, ascultă dară.

Oricare mort vei fi lăsat să vie

Să bea din sânge, drept grăi-va ţie, Iar cel respins, napoi va merge iară.»

Aşa vorbind, se trase-n beznă umbra

Lui Tiresias domnul, după spusul

Cuvintelor dumnezeieşti. Eu însă

De loc nu mă urnii până ce mama

Veni şi se-nfruptă din sânge negru.

Ea mă şi cunoscu şi-atunci cu vaiet

Aşa-mi rosti cuvinte zburătoare:

«Copilul meu, cum ai venit în ceaţă

Şi pe-ntuneric, dacă eşti în viaţă?

Că-i greu cei vii să vadă-aceste locuri: Sunt râuri mari la mijloc, sunt nespuse Cumplite ape. Întâi e Oceanul

De netrecut pe jos, de n-ai vro bună

Corabie. Ori vii pe-aici din Troia

De-abia acum în urma pribegirii De ani întregi cu soţii tăi, cu vasul?

Şi tot n-ai fost în ţară, nici văzut-ai Acasă pe soţia ta?» La asta

Întâmpinai: «M-aduse-ncoa’ nevoia,

Iubită mamă, ca să-ntreb doar umbra

Prorocului din Teba, Tiresias.

Eu încă nu m-apropiai de-Ahaia

Şi nu călcai în ţară, ci de soartă

Bătut mereu tot rătăcesc pe lume

Din ziua când urmai pe Agamèmnon

Spre Ilion în luptă cu troienii.

Dar spune-mi drept şi dă-mi de ştire, mamă, Ce fel de moarte crudă te răpuse?

A fost de boală lungă? Ori Diana

Deodată te trăsni blajin cu arcul?

Vorbeşte-mi şi de tata şi de fiul,

Lăsat de mine prunc: au ei domnia