Noroadelor de umbre, pusei mâna

Pe oi şi le-njunghiai în groap-aceea, Şi ciuruia într-însa sânge negru.

Atunci din beznă s-adună mulţime

De suflete de morţi, feciori, neveste, Moşnegi sărmani şi fragede copile

Cu pieptul de curând cuprins de jale Şi mulţi străpunşi de suliţi ferecate, Bărbaţi răpuşi în luptă, toţi cu arme Însângerate. Se-mbulzeau spre groapă

Roind de pretutindeni cu un vuiet

Asurzitor. Îngălbenii de spaimă.

Zorii atunci ca vitele-njunghiate

Şi-ntinse jos să le jupoaie soţii

Şi să le ardă, rugi apoi să-nalţe

Cumplitei Persefona şi lui Pluton

Puternicul, iar eu de pe la coapsă

Scosei din teacă sabie-ascuţită

Şi nu dam voie ţestelor deşerte

A morţilor de sânge să s-atingă

Nainte ca să-ntreb pe Tiresias.

Întâi s-apropie de mine umbra

Tovarăşului meu Elpènor, care

Nu fuse încă astrucat sub glie,

Căci trupul lui pe loc îl părăsisem

Neplâns şi nengropat în casa Circei, Fiind siliţi atunci să facem alta.

Mă prinse mila, lăcrimai zărindu-l

Şi-l apucai cu vorbe zburătoare:

«Elpènor, cum venişi pe lumea asta

De ceaţă şi-ntuneric? Tu mai iute

Sosişi pedestru decât eu cu vasul.»

Aşa-i vorbii, iar el gemu şi zise:

«Mărite tu, dibaciule Ulise,

Necumpătul la vin şi nenorocul

M-au dat de mal. În casă sus la Circe, Culcat fiind, eu mă trezii deodată

Şi nu mă dumirii la coborâre S-o iau napoi pe scara cea înaltă,

Ci apucând-o pe-nvelişul casei,

Căzui în cap şi mi se rupse gâtul

La-ncheieturi, iar sufletu-mi ajunse Pe-acest tărâm. Acum mă rog de tine

În numele alor tăi lăsaţi în urmă

Şi care nu-s de faţă, pe soţia,

Pe tata care te crescu pe tine

De mic, pe Telemah, pe care singur

Acasă l-ai lăsat, că eu ştiu bine

Că tu plecând de pe tărâmul morţii

Te vei abate în ostrovul Aia

Cu vasul tău frumos lucrat. Acolo

Te rog să-ţi aminteşti de mine, doamne.

Să nu mă laşi napoi la despărţire

Neplâns şi nengropat, ca să nu superi Pe zei cumva cu asta pentru mine,

Ci să mă-nscrumi cu armătura-mi toată

Şi să-mi durezi mormânt pe malul mării, Ca soarta mea s-o ştie şi urmaşii.

Fă-mi asta, şi-n mormânt înfige-mi vâsla Cu care eu vâsleam între tovarăşi.»

Aşa-mi grăi şi-l liniştii cu vorba:

«Voi face tot ce m-ai rugat, sărmane».