Fusese cu Neptun şi-avu cu dânsul

Doi fii, pe Otos arătos ca zeii

Şi pe vestitul Efialt, vitejii

Cei mai înalţi şi mândri ce-i crescuse Pământul după Orion slăvitul.

La nouă ani erau înalţi de nouă

Brăţate şi de nouă coţi de-a latul.

Şi-ameninţau chiar în Olimp cu zeii

Să stea la luptă crâncenă şi-aprinsă, Cătau pe-Olimp s-aşeze plaiul Osa

Şi peste Osa muntele Pelion

Cel păduros, ca ei să suie cerul,

Şi izbuteau, de-ar fi putut s-ajungă

În toiul tinereţii. Însă fiul

Lui Joe şi-al Latonei cea cu plete

De aur, Febos, îi zdrobi nainte

De-a fi mijit sub tâmpla lor tuleiul

Şi-a fi acoperit a lor bărbie O barbă deasă şi frumos crescută.

Văzui apoi pe Fedra şi pe Pròcris,

Şi pe-Ariadna cea frumoasă, fiica

Lui Minos cel avan, pe care-odată

Tezeu din Creta o ducea spre ţara

Cetăţii sfinte-Atena, dar de dânsa

El n-avu parte, că-n Ostrovul Dia

Nainte-o fulgeră din arc Diana,

Cum fuse de la Bacchus mărturia.

Văzui şi pe Climena şi pe Mero,

Ba şi pe urgisita Erifila,

Care-şi vându bărbatul ei pe aur

Nepreţuit. Dar eu cu de-amănuntul

Nu pot să spun şi să numesc pe toate Nevestele şi fetele de oameni

Viteji vestiţi câte văzui; nainte

De-a isprăvi, s-ar scurge noaptea sfântă.

Ş-apoi acuma-i vremea de culcare

Ori stau aici, ori merg la vas cu soţii, Iar voi veţi îngriji de-a mea plecare Şi Cei-de-sus.” Aşa vorbi Ulise

Şi-ascultătorii toţi tăcură molcom

Cuprinşi de farmec în umbrita sală.

Dar zise-Areta cea cu braţe albe:

„Feacilor, ce fel vă pare vouă

Acest bărbat fălos la chip şi mare

Şi cumpănit la minte? El mi-i oaspe.

De-aceeaşi cinste parte-aveţi cu toţii.

Deci nu grăbiţi plecarea lui, nu-i faceţi Pe jumătate darurile aceste

De care dânsul are-aşa nevoie,

C-aveţi voi, slavă zeilor, acasă

Destule-averi.” Moş Eheneu viteazul, Cel mai bătrân feac, luă cuvântul:

„Prieteni, iată, tocmai după mintea

Şi socotinţa noastră cuvântează

Crăiasa cea cuminte, ascultaţi-o.

Dar lucrul şi cuvântul stau în mâna

Lui Alcinou.” La asta zise craiul:

„Acest cuvânt va fi, cât am eu zile