Le rupse vijelia, şi catargul

Căzu napoi, se prăbuşiră-n fundul

Corăbiei dichisurile-i toate,

La cârmă grinda se izbi de capul

Cârmaciului şi-i zdrumecă deodată

Întreaga ţeastă, de căzu sărmanul

Ca un cufundător din podul năvii

Şi sufletu-i bărbat pieri din oase.

Tună şi Joe şi trăsni deodată

Corabia; se zgudui ea toată

De trăsnetul lui Joe fulgerată

Şi-o înecă mirosul de pucioasă.

Tovarăşii din vas se răsturnară

Şi-n preajma lui erau purtaţi prin valuri Ca nişte ciori; astfel le luase zeul Pe veci nădejdea-ntorsului acasă.

Eu orbecam cu vasul pân’ ce unda

De talpa năvii desfăcu pereţii

Şi singură ea dusă fu de valuri.

Din talpă smulse volbura catargul,

Dar peste grindă o curea de piele

De bou era zvârlită şi cu dânsa

Curând legai grindeiul şi catargul

Şi, aşezat călare pe-amândouă,

Fui dus pe apă de turbate vânturi.

Atunci Munteanu-şi potoli vârtejul.

Veni pe loc un vânt de miazănoapte,

Şi mă-ntristă; să măsur iarăşi drumul Spre-afurisita de Haribda! Astfel

Plutii o noapte-ntreagă. În faptul zilei Mă pomenii din nou la stânca Scilei, La groaznica Haribdă, care lacom

Sorbea din unda cea sărat-a mării.

Dar eu mă salt în sus, m-agăţ de naltul Smochin şi mă-ncleştez de el acolo

Întocmai ca un liliac. Într-însul

Eu nu puteam picioarele să-mi sprijin Şi nici să-l urc, departe-i fuse trunchiul Şi ramurile-i atârnau departe

Prelungi şi mari umbrind cu totul iazma.

Mă tot ţinui pe loc până ce dânsa

Napoi să voamă talpa şi catargul;

La voia mea târziu ele veniră.

Abia în ceasul când judecătorul

Se scoală pentru cină de la sfatul

La care el descurcă multe pricini

De-a tinerilor, cele două lemne

Iviră-se din pântecul Haribdei.

Mă las şi eu de mâni şi de picioare

De sus din pom şi pleoscăi în vultoare Pe lângă cele două grinzi, la mijloc, M-aşez pe ele şi încep vâslitul

Cu mânile-mi. Părintele-omenirii

Şi-al zeilor nu-i dete voie Scilei

Pe mine să mă vadă, căci altmintreli Eu nu scăpam de crâncenă pieire.

De-aici mai rătăcii vreo nouă zile

Şi-abia-ntr-a zecea zi m-ajută zeii

S-ajung la Ogigia, la ostrovul

În care şade vajnica zeiţă

Calipso, cea cu plete mari de aur,