Când fierse apa-n vasul cel de-aramă, Mă puse-n baie, prinse să mă spele
Cu apă din cazan amestecată
Cu cea din cadă, dulce răcoreală
Pe capul meu, pe umeri până-mi scoase Din mădulare truda sleitoare.
Când mă lău şi cu ulei mă unse,
Ea mă-nţoli cu-o mantie-arătoasă
Şi cu un strai de pus desubt. Pe urmă
Mă duse-n casă, mă pofti pe scaun
Cu ţinte de argint, cu flori frumoase Şi cu un scăunaş pentru picioare.
Aduse apă de spălat pe mână
O fată, în frumos ibric de aur,
Pe un lighean de-argint, ca să mă spele Şi-ntinse-o masă bine lustruită.
Apoi cinstita chelăriţă-aduse
Şi dete pâne şi bucate multe,
Mă omeni cu tot ce-avea-n păstrare
Şi mă pofti zeiţa la mâncare.
Eu n-aveam chef şi stam cuprins de grijă
Şi mă temeam de altă pataramă.
Dar cum văzu zeiţa că stau astfel
Cu mânile ne-ntinse la bucate
Şi copleşit de o mâhnire mare,
S-apropie cu graiuri zburătoare:
«De ce, Ulise, stai aşa ca mutul,
Strici inima-ţi şi nu te-atingi de hrană
Şi nici de băutură? Te temi poate
De-o cursă iar? Dar n-avea nici o grijă, Că ţi-am făcut un jurământ amarnic.»
Aşa-mi vorbi; eu răspunsei: «Dar cine, De-o fi om drept, s-ar îndura, o, Circe, Să stea de hrană şi de băutură
Nainte de-a fi oamenii lui slobozi
Şi de-a-i vedea în faţă? Dacă totuşi Mă-mbii cu dinadins să stau la masă, Sloboade-mi soţii dragi, să-i văd cu ochii.»
Aşa zisei. Cu varga-n mână Circe
Ieşi din casă şi deschise uşa
Coteţului şi scoase pe tovarăşi
Ce semănau cu vieri de nouă vremuri.
Ei după asta-n faţă-i toţi stătură.
Ea între dânşii se purtă şi-i unse
C-un leac deosebit pe fiecare,
Şi de pe trupul lor curgea tot părul Crescut după unsoarea-afurisită
Ce le-o dăduse Circe vrăjitoarea.
Iar oamenii deodată se făcură
Mai tineri, şi mai mari, şi mult mai mândri De cum erau nainte. Ei pe mine
