Mă desfăcură şi mă sloboziră.

Abia de la ostrov ne depărtarăm

Şi-un abur ca un fum văzui în faţă-mi Şi auzii un clocot de talazuri.

Se-nfricoşară toţi şi le scăpară

Lopeţile din mâni, de pleoscăiră

Izbite-n apă. Stete-acolo vasul,

Căci nu mai fu împins de zor nainte

De vâsle lungi. Dar eu, păşind pe podul Corăbiei, mă dam lângă tovarăşi

Şi-aşa-i povăţuiam cu graiuri blânde:

«Iubiţii mei, nu suntem la primejdii Neîncercaţi; doar cumpăna de faţă

Nu e mai grea decât acea din vremea

Când ne închise-n peştera-i boltită

Ciclopul cu înfricoşata-i silă.

Dar şi de-aici vă va scuti cu bine

Destoinicia, mintea mea şi sfatul

Şi-odată veţi gândi cu drag la asta.

De-aceea faceţi voi cum eu voi spune: Să staţi pe bănci şi-n brazda-afundă-a mării Să daţi mereu din vâsle. Poate Joe

Ne-ajută să ne smulgem de la moarte.

Cârmaciule, tu să-mi asculţi porunca.

Ia seama, căci la mâna ta e cârma

Corăbiei adânci. Abate vasul

Departe de-acel fum şi de talazul

Învolburat şi năzuie spre stâncă,

Să nu dea buzna vasul dimpotrivă

Pe nesimţite şi să ne primejdui.»

Aşa zisei. Ei m-ascultară iute.

Dar nu mai pomenii de Scila, răul

De neînlăturat. Mi-era ca soţii

De teamă să nu-şi lepede din mână

Lopeţile şi să s-ascundă-n fundul

Corăbiei. Atunci uitai de sfatul

Anevoios al Circei, care-mi spuse

Să nu mă înarmez. Pusei eu totuşi

Vestita-mi armătură, o pereche

De suliţi înşfăcai, suii podişul

Corăbiei. Întâi pândeam acolo

Să văd ieşind din peşteră pe Scila

Ce-ameninţa cu moartea pe tovarăşi,

Dar n-o puteam zări de nicăirea.

Şi ochii mi-obosii cu-adulmecarea

Dihaniei pe mohorâta stâncă.

Ne căinam şi străbăteam strâmtoarea.

De-o parte-aveam pe Scila, pe de alta Haribda groaznic înghiţea din apa

Sărat-a mării. Când apoi din gură

O revărsa, se-nvălmăşea întreagă

Şi clocotea întocmai ca fiertura

Într-un cazan de sub o focăraie

Şi spumă se lăsa pe cele două

Nălţimi de stânci. Dar când sorbea din apa Sărat-a mării, se vedea năuntru

Cu totu-nvălmăşită şi pe stâncă