Palatul Circei ridicat din piatră
Frumos cioplită pe-o nălţime-a văii.
Pe-mpreajma lui stau lei şi lupi sălbatici, Dar îmblânziţi de farmecele zânei.
Deci nu se repeziră ei la oameni,
Ci se sculară numai în picioare
Şi deteră din coada lor cea lungă.
Întocmai cum se gudură dulăii
La un stăpân ce vine de la masă,
Că tot le-aduce câte-o-mbucătură,
Aşa la ei se gudurară leii
Şi lupii cei cu gheare oţelite,
Dar soţii îngheţară când văzură
Grozavele dihănii şi stătură
La poarta zânei cea cu mândre plete.
Din casă s-auzea cântând zeiţa
Cu viers fermecător, de unde dânsa
Ţesea o pânză mare, măestrită
Ca orice lucru gingaş şi subţire,
Dumnezeiesc ţesut de vreo zeiţă.
Grăi atunci Polit, bărbat de frunte, Tovarăşul cel mai iubit şi vrednic
De cinste pentru mine: «Dragi tovarăşi, Frumos mai cântă-n casă. Pare-o zână
Sau o femeie care stă şi ţese
Vro pânză mare, de răsună toată
Cămara ei, dar să strigăm mai iute.»
Aşa vorbi, iar ei chemând strigară.
Ieşind zeiţa-ndată le deschise Lucioasa poartă şi-i pofti năuntru.
Ei toţi prosteşte după ea intrară
Şi numai Evriloh rămase afară,
Temându-se de-o cursă. Pe tovarăşi
Zeiţa-i duse-n casă, unde-i puse
La rând să şadă-n scaune şi-n jeţuri Şi-apoi le pregăti o torocală
De brânză, de făină şi de miere
Cu vin din Pramne, şi-n mâncarea asta Amestecă şi farmece cumplite,
Ca ei să uite ţara lor cu totul.
Şi după ce le-o dete şi-o-nghiţiră,
Ea repede-i bătu apoi cu varga
Şi-i duse şi-ntr-o còcină-i închise, Şi porci erau cu faţa şi cu glasul,
Cu părul şi cu trupul, dar la minte
Erau întregi întocmai ca nainte.
Aşa stăteau închişi plângând săracii, Iar Circe le-aruncă atunci nutreţul, Grămezi de jir, de ghindă şi de coarne, Mâncare-obişnuită pentru porcii
