Cea înflorită-a lor. Numai eu singur Cântarea să le-aud, dar voi pe mine

Vârtos să mă legaţi întâi cu funii

Încinse de catarg, să stau acolo

Lipit de el, dar oblu în picioare,

Iar de vă rog şi cer să mă desfaceţi, Voi şi mai mult în lanţuri să mă strângeţi.»

Şi-n vreme ce destăinuiam aceste

Tovarăşilor mei, în pripă-ajunse

Şi vasul meu, zorit de vânt puternic, La insula măestrelor sirene.

Atunci deodată conteni suflarea

Şi fu nevânt şi linişte; adormise

Un zeu vânzolul mării. Se sculară

Tovarăşii, vintrelele învoalte

Le strânseră şi-n vas le-adăpostiră,

Şezură-apoi pe laviţi şi-ncepură

Cu vâslele de brad frumos cioplite

S-albească-n spume apa. Eu într-asta Înfeliai cu un cuţit de-aramă

O roată mare de gălbuie ceară

Şi-o frământai cu mânile-mi vânjoase.

Ea se muie sub straşnica tărie

La arşiţa de soare, şi cu dânsa

Eu astupai auzul fiecărui

Tovarăş. Ei pe mine mă legară

De mâni şi de picioare la catargul

Corăbiei cu funiile prinse

De-acest catarg, de stam acolo oblu.

Şezură-apoi pe laviţi şi-ncepură

Cu vâslele să bată-albastra mare.

Iar când eram departe ca de-un strigăt De om, după ce repede-o pornisem,

Sirenele corabia-mi văzură

La cotitura ţărmului aproape

Şi viersuiră-aşa cântare dulce:

«Ulise lăudate, vino-ncoace,

Tu, slava nalt-a neamului ahaic,

Opreşte vasul să ne-auzi cântarea,

Căci nu vâsli vrun om pe-aici cu vasul Vreodată fără să ne-audă glasul

Ca mierea de plăcut din gura noastră.

Şi cum ne-aude, oricine se desfată

Şi-nvaţă mult, că noi cunoaştem toate Isprăvile ce-au săvârşit, cu voia

Cereştilor, aheii şi troienii

Pe şesul larg din Troia. Ba cunoaştem Şi toate câte se petrec pe lume.»

Aşa ziceau sirenele cu viersul

Fermecător, iar eu aveam plăcere

Să tot ascult şi mă rugam de oameni

Cu semne din sprâncene să-mi dea drumul, Dar ei se tot plecau vâslind mai tare.

Ba Evriloh şi Perimede, -ndată

Sculându-se, mai ţapăn mă legară,

Mă strânseră cu legături mai multe.

Apoi când noi trecurăm mai departe

De n-auzeam nici cântecul, nici viersul Sirenelor, iubiţii mei tovarăşi

Şi-au destupat urechile de ceara Cu care le-astupasem, iar pe mine