Spre tabără. Eu bucuros iau straiul

Lui Toas şi mă culc şi-adorm sub dânsul În tihnă până-n ziuă. Cum nu-s tânăr Şi zdravăn ca atunci! Mi-ar da, vezi bine, Un ţol vreun porcar din cei din staul Din dragoste şi cinste pentr-un astfel De om voinic. Acum însă cu toţii

Mă nesocot, căci port rupturi pe mine.”

Eumeu îi zise: „Moşule, vorbit-ai

Frumos de tot; nimica fără cale

Şi de prisos n-ai spus. Avea-vei dară

Şi haine ce pofteşti şi toate cele

Ce se cuvin unui sărman ce vine

Jăluitor. Dar mâne dimineaţă

Din nou rămâi cu zdrenţele pe tine.

Căci n-avem multe haine-aici şi sarici De primenit; tot insul are una.

Dar las’ că vine fiul lui Ulise

Şi el îţi dă şi sàrică şi haină

Şi are să te-ndrepte unde-ţi place.”

Şi după ce vorbi aşa, se scoală

Şi pe la vatră aşază pat şi-aşterne

Deasupra-i blăni de capră şi de oaie, Şi-Ulise-n pat se culcă; peste dânsul, Porcarul zvârle-un ţol mai gros şi mare Ce el l-avea de schimb pe vreme aspră.

Aşa dormi Ulise şi pe-aproape

Dormiră şi ceilalţi păstori mai tineri.

Porcarul însă nu vru să se culce

Pe stratul lui, departe de-a lui turmă, Ci merse-afară înarmat să doarmă.

Se-nveseli Ulise, că de-avutu-i

Căta porcaru-n lipsa lui de-acasă.

Întâi îşi prinse sabia-ascuţită

Pe umerii vânjoşi, apoi îşi puse

Sumanul gros şi bun la vânt, şi-asupra-i Cojoc de capră mare şi-ncălată,

Apoi luând o lance ţuguiată,

Cu care s-apăra de câni şi oameni,

El merse să se culce unde porcii

Dormeau sub stânci, la loc ferit de Crivăţ

Cântul XV

Minerv-atunci se coborî în largul

Lacedemòn la fiul lui Ulise

Ca să-i aduc-aminte, să-l îndemne

Napoi să plece-acasă. Şi zeiţa

Găsi pe Telemah şi pe-al lui Nestor

Fecior dormind într-un pridvor la curtea Lui Menelau slăvitul. Numai fiul

Lui Nestor moleşit dormea în tihnă;

Pe Telemah somn dulce nu-l mai prinse, Trezit fiind în umbra nopţii nalte

De-a tatălui său grijă. Stând aproape, Minerva cea cu ochi albaştri-i zise:

„Nu-i bine-acum, o, Telemah, departe De casă să te porţi, să laşi pe-acolo Şi averea-ţi şi bărbaţi fără ruşine.

Mă tem că ţi-or mânca averea toată

Şi-or împărţi-o între ei, şi drumul

Ţi-ar fi-n zadar. Deci hai mai iute cere Lui Menelau viteazul să te lase

Să pleci, ca tot să mai găseşti acasă

Pe maica-ţi neasemuită. Află

Că o silesc şi tatăl său şi fraţii

Să ia de soţ pe Evrimahos, fiindcă

E cel mai darnic peţitor şi-ntrece

Pe toţi cu zestrea-i dată. Mi-e ca dânsa Să nu-ţi ia peste voia ta de-acasă