De foc mistuitor de-a valma poartă
Răzleţele lor ţănduri, trupuri moarte.
Un singur vas, cum ştie lumea toată, Vestitul Argo, plutitor pe mare,
Pe-alăturea putu să se strecoare
Venind de la Aietes, dar şi dânsul
S-ar fi izbit de-acele stânci înalte, Junona însă-l petrecu de dragul
Lui Iason. Iar de ceealaltă parte
Sunt două stânci din care una-ajunge Cu ţuguiata-i culme până-n slavă
Şi-un nor întunecos o împresoară
Necontenit, de niciodată vara, Nici toamna culmea-i nu se însenină.
Nici ar putea s-o suie, s-o coboare
Vrun om din lume, de-ar avea din fire Chiar douăzeci de mâni şi de picioare, Căci netedă-i, de parcă-i lustruită.
La mijloc are-o peşteră-nnoptată
Ce dă spre-apus, în beznă. Într-acolo Mânaţi voi vasul, falnice Ulise.
Un om voinic din vas ochind cu arcul Nu poate fundul peşterii s-ajungă.
Acolo stă-ncuibată Scila, care
Cu glasul de căţel grozav mai latră, Dihania câinoasă-n faţa cărei
Un om, ba chiar un zeu şi-ar pierde firea, Căci are câte şase labe slute
Şi şase guşi prelungi, de fiecare,
Un cap spăimântător cu trei şiraguri De dinţi de criţă deşi şi plini de fierea Cernitei morţi. Ea trupul pân’ la mijloc Şi-l are cufundat în văgăună,
Iar capetele şi le ţine-afară
Din fiorosul hău şi-n jurul stâncii
Ea lăcomind tot pescuieşte-acolo
Delfini şi câni de mare şi tot soiul De peşti mai mari ce cresc în sânul mării Cu miile. Nicicând corăbierii
Nu s-au mândrit c-ar fi scăpat acolo Nevătămaţi, căci iazma câte unul
Cu fiecare cap din vasul negru
L-apucă şi la sine-i duce pradă.
Cealaltă stâncă ai s-o vezi mai scundă, Ulise. Amândouă sunt aproape
Ca de-o săgetătură. În cea din urmă
E-un mare şi-nfrunzit smochin sălbatic.
Sub el stă bala cea din zei, Haribda, Şi soarbe ape negre. Ea de trei ori
Pe zi sloboade apa şi de trei ori
O-nghite groaznic. Dar ferească zeii Să fii acolo când ea soarbe valul.
Nu poate să te mântuie nici însuşi
Neptun de rău. O iei de tot aproape
De stânca Scilei cârmuind pe-alături
Corabia de zor, că-i mult mai bine Să pierzi dintr-însa numai şase oameni Decât pe toţi deodată.» Aşa zise
Şi eu o încercai atunci: «Zeiţă,
Mai spune-mi înc-adevărat, putea-voi Cumva să scap cu zile de turbata
Haribda şi să lupt numai cu Scila,
