Să ţii la oaspe şi să-l laşi să plece Când ar pofti. Ci stai pân-oi aduce

Şi-n carul tău voi pune scumpe daruri Ca să le vezi cu ochii, pân-oi spune Femeilor s-aşeze ospăţu-n sală

Din ce avem de-ajuns păstrate-n casă.

Dar e frumos, cinstit şi-ţi prinde bine Să stai întâi la masă, şi pe urmă

Să-ncepi călătoria pe pământul

Nemăsurat de-ntins. Iar dacă-ţi place Prin Argos s-o apuci şi prin Helada, Pun ham la cai şi însumi vin cu tine; Te duc în lume prin oraşe. Nimeni

Pe noi n-o să ne lase la plecare

Nedăruiţi. O să ne dea s-aducem

Măcar un dar, vrun triped de aramă

Vrun vas, doi telegari, vrun tas de aur.”

Iar chibzuitul Telemah răspunse:

„Mărite doamne-Atride Menelaos,

Voi să mă-ntorn acum la mine-acasă,

Căci la plecare nu lăsai pe nimeni

De pază pentru bunurile mele.

Mă tem că tot umblând să-mi cat pe tata, Să nu pier însumi eu, sau de la mine Din casa mea tot rostul să nu-mi piară.”

Cum auzi acestea, Menelaos

Nevestei şi femeilor deodată

Orândui s-aşeze-ospăţ în sală

Din ce aveau de-ajuns păstrate-n casă.

Sculat din pat, veni atunci la dânsul Eteoneu, feciorul lui Boetos,

Căci el şi-avea şederea mai aproape.

Pe dânsul îl grăbi s-aprindă focul,

Să frigă carnea; sluga se supuse.

Şi el se pogorî într-o cămară

Cu bun miros, nu singur, ci-mpreună

Cu fiul Megapent şi cu Elena.

Sosind pe unde-avea el lucruri scumpe, Atrid luă dintre odoare-o cupă

Cu două toarte; fiului său spuse

Să ia un vas de-argint. Elena stete

Pe lângă lăzi, pe unde-au fost tot felul De ţesături, cu mâna ei lucrate.

Dintr-însele luă atunci ea, zâna Între femei, o pânză, cea mai mare

Şi mai frumoasă în alesătură,

Şi care strălucea ca un luceafăr

Şi se afla sub clit în fundul lăzii.

Ei merseră prin casă dup-aceea

La Telemah, şi-i zise Menelaos:

„Dea Dumnezeu, o, Telemah, să-ţi fie Întoarcerea cum o doreşti din suflet!

Din câte-odoare am la mine-n casă

Ţi-oi face darul cel mai scump şi mândru: Acest ulcior lucrat cu măiestrie,

Întreg de-argint cu buzele-aurite,

Lucrarea lui Vulcan. Mi-l dete mie

Fedim războinicul vestit şi craiul

Sidonului, când eu trecui pe-acolo

La-ntorsul meu. Cu drag ţi-l dărui ţie.”

Zicând aşa el îi direse cupa

Cu două torţi; voinicul Megapentes

Îi puse-n faţă-i aducând luciosul

Ulcior de-argint. Elena-mbujorata

S-apropie de el cu ţesătura