Ceva din bunuri. Ştii cum e femeia,
Ea caută mai de folos să fie
La casa celui care-o ia pe dânsa
Şi nici nu vrea să ştie, nici îi pasă
De răposatu-i soţ şi de copiii
Născuţi nainte. Du-te dar şi-ncrede
Averea ta femeii care-ţi pare
Că-i cea mai cu credinţă, pân’ce zeii Ţi-or scoate-n cale vrednica soţie.
Mai am încă un sfat să-ţi dau, ia seama.
Pe la strâmtoarea cea dintre Itaca
Şi stâncile din Samos stau la pândă
Fruntaşii peţitori ca să te-omoare
Nainte de sosirea ta în ţară.
Dar nu cred c-au să poată, ba pământul Îi va-nghiţi pe ei, pe ticăloşii
Ce-ţi toacă moştenirea. Deci abate-ţi Corabia cea bună de la malul
Ostroavelor, călătoreşte noaptea.
Prielnic vânt îţi va sufla din urmă
Un zeu care veghează şi te-ajută.
Când vei sosi la malul ţării tale,
Corabia şi oamenii sloboade-i Să meargă spre cetate, tu ia drumul
Şi du-te mai întâi pe la păstorul
Care-ţi păzeşte porcii şi ţi-e omul
Mai credincios. Petrece-acolo noaptea Şi mână-l la oraş să înştiinţeze
Pe buna Penelopa ca să ştie
Că tu venit-ai sănătos din Pilos”.
Aşa vorbind, ea în Olimp se-ntoarse.
Iar Telemah trezi atunci pe fiul
Lui Nestor c-o bleandă din picior şi-i zise:
„Scoal’, Pisistrat, şi-nhamă telegarii La carul lor, să ne vedem de cale”.
Răspunse Pisistrat Nestorianul:
„Oricât, o, Telemah, grăbit ni-i drumul, Nu-i chip să mergem noaptea pe-ntuneric.
Curând miji-vor zori. Aşteaptă dară
Întâi s-aducă-Atrid şi-n car să-ţi puie Din parte-i daruri scumpe şi cu vorbe Prieteneşti să te petreacă dânsul,
Căci oaspele mereu şi-aduce-aminte
De gazda care dragoste i-arată.”
Abia grăi şi zorii se iviră.
S-apropie de dânşii Menelaos
Sculându-se din pat, de la nevasta-i Elena cea cu păr de aur. Grabnic,
Cum îl simţi, feciorul lui Ulise
Pe el îşi puse-o haină sclipitoare
Şi-şi aruncă pe umerii cei zdraveni
Un lung veşmânt; ieşi de-acolo, merse Spre domnitor şi-i zise-aşa flăcăul:
„Mărite-Atride Menelaos doamne,
Dă-mi voie ca să plec de-acum în ţară, Mi-e tare dor să mă întorn acasă”.
Iar el răspunse: „Telemah, din parte-mi Eu nu te mai opresc aci pe tine,
De vrei să pleci. Ba chiar m-ar prinde ciuda Pe gazda care-n dragoste şi-n ură
E prea pornit şi n-are vro măsură:
Mai bine-i când e cumpănă la toate.
E deopotrivă rău să-ndemni pe-un oaspe Să plece peste voie sau să-mpiedici
Pe cel grăbit cât stă la tine. Cată