Ceva din bunuri. Ştii cum e femeia,

Ea caută mai de folos să fie

La casa celui care-o ia pe dânsa

Şi nici nu vrea să ştie, nici îi pasă

De răposatu-i soţ şi de copiii

Născuţi nainte. Du-te dar şi-ncrede

Averea ta femeii care-ţi pare

Că-i cea mai cu credinţă, pân’ce zeii Ţi-or scoate-n cale vrednica soţie.

Mai am încă un sfat să-ţi dau, ia seama.

Pe la strâmtoarea cea dintre Itaca

Şi stâncile din Samos stau la pândă

Fruntaşii peţitori ca să te-omoare

Nainte de sosirea ta în ţară.

Dar nu cred c-au să poată, ba pământul Îi va-nghiţi pe ei, pe ticăloşii

Ce-ţi toacă moştenirea. Deci abate-ţi Corabia cea bună de la malul

Ostroavelor, călătoreşte noaptea.

Prielnic vânt îţi va sufla din urmă

Un zeu care veghează şi te-ajută.

Când vei sosi la malul ţării tale,

Corabia şi oamenii sloboade-i Să meargă spre cetate, tu ia drumul

Şi du-te mai întâi pe la păstorul

Care-ţi păzeşte porcii şi ţi-e omul

Mai credincios. Petrece-acolo noaptea Şi mână-l la oraş să înştiinţeze

Pe buna Penelopa ca să ştie

Că tu venit-ai sănătos din Pilos”.

Aşa vorbind, ea în Olimp se-ntoarse.

Iar Telemah trezi atunci pe fiul

Lui Nestor c-o bleandă din picior şi-i zise:

„Scoal’, Pisistrat, şi-nhamă telegarii La carul lor, să ne vedem de cale”.

Răspunse Pisistrat Nestorianul:

„Oricât, o, Telemah, grăbit ni-i drumul, Nu-i chip să mergem noaptea pe-ntuneric.

Curând miji-vor zori. Aşteaptă dară

Întâi s-aducă-Atrid şi-n car să-ţi puie Din parte-i daruri scumpe şi cu vorbe Prieteneşti să te petreacă dânsul,

Căci oaspele mereu şi-aduce-aminte

De gazda care dragoste i-arată.”

Abia grăi şi zorii se iviră.

S-apropie de dânşii Menelaos

Sculându-se din pat, de la nevasta-i Elena cea cu păr de aur. Grabnic,

Cum îl simţi, feciorul lui Ulise

Pe el îşi puse-o haină sclipitoare

Şi-şi aruncă pe umerii cei zdraveni

Un lung veşmânt; ieşi de-acolo, merse Spre domnitor şi-i zise-aşa flăcăul:

„Mărite-Atride Menelaos doamne,

Dă-mi voie ca să plec de-acum în ţară, Mi-e tare dor să mă întorn acasă”.

Iar el răspunse: „Telemah, din parte-mi Eu nu te mai opresc aci pe tine,

De vrei să pleci. Ba chiar m-ar prinde ciuda Pe gazda care-n dragoste şi-n ură

E prea pornit şi n-are vro măsură:

Mai bine-i când e cumpănă la toate.

E deopotrivă rău să-ndemni pe-un oaspe Să plece peste voie sau să-mpiedici

Pe cel grăbit cât stă la tine. Cată