Pe pieptul lui, un săbier de aur
Împodobit cu chipuri minunate
De urşi şi de mistreţi, de lei cu ochii Scânteietori, de încleştări şi harţe Şi-omoruri de bărbaţi. Făuritorul
Acestui săbier pusese-atâta
Ştiinţă-n el, că n-ar fi fost în stare Să facă alt nimica mai de seamă.
Cum mă văzu, mă cunoscu viteazul
Şi zise aşa cu vaiet către mine:
«Sărmane nobil fiu al lui Laerte,
Preaiscusite meştere Ulise
Şi tu de bună seamă duci tot greul
Ce mi-l purtam şi eu cândva sub soare.
Deşi eram născut de tata Joe,
Născutul din Saturn, osânda totuşi
Mi-era fără de margini. Evristeus,
Un muritor cu mult mai slab ca mine, Supus fiindu-i, mă însărcinase
Să-ndeplinesc eu munci anevoioase
Şi chiar încoace mă trimise-o dată
De-aici s-aduc pe fiorosul Cerber,
Că nu-şi închipuia ceva mai trudnic
Şi mai primejdios ca truda asta.
Eu cânele înşfăcai şi din locaşul
Lui Pluton îl scosei, având povaţă
La drum pe zeul Hermes şi Minerva.»
Aşa vorbind, el se întoarse-n bezna
Lui Pluton înapoi. Eu tot acolo
Stătui în loc s-aştept ca să mai vie
Vrun alt viteaz din cei care pieriră
Naintea mea. Şi-aş fi văzut eu încă
Pe Piritou şi pe Tezeu, slăvite
Vlăstare de-ale zeilor, dar roiuri
De morţi se-nghesuiră-atunci cu vuiet Asurzitor şi-ngălbenii de teamă
Ca nu cumva mărita Persefona
Din iad spre mine să trimită capul
Gorgonei, iazma cea îngrozitoare.
De-aceea eu spre vas plecai în pripă
Şi oamenilor poruncii să intre
Şi să dezlege vasul. Ei intrară
Şi repede la vâsle s-aşezară.
Şi unda curgătoare ducea vasul
Pe Ocean întâi cu lopăţitul,
