El mă luă de mână şi m-aduse

La curtea lui, la tatăl său acasă,

Şi-mi dete de-nvăscut îmbrăcăminte,

Manta şi haină dedesubt. Acolo

Am auzit ceva despre Ulise.

Spunea doar craiul că-l avuse-n gazdă

Şi-l ospătase, când venea în ţară.

El mi-arătă averea ce Ulise

Pe-atunci agonisise, aramă şi-aur

Şi fier din greu lucrat, vistierie

Cu care cineva până la neamul

Al zecelea-ar putea hrăni o casă,

Aşa erau odoarele-i de multe

La curtea lui. Şi mai spunea el craiul C-ar fi umblat Ulise la Dodona

Să cerceteze oracolul lui Joe

De la stejarul cel cu plete nalte,

De felul cum în ţara-i roditoare

Sosi-va el, de mult plecatul, oare

Pe faţă sau pe-ascuns? Cu închinare

La zei în casă-i se jura el mie

Că vasul fuse tras atunci pe mare

Şi oamenii stau gata să-l petreacă

În ţara lui, dar m-a trimis pe mine

Nainte, că s-a nimerit să plece

Un vas tesprotian înspre Dulichiu,

Mănosu-n grâu. El porunci la oameni

De mine s-aibă grijă, să mă poarte

La craiul lor Acast. Ei se-nvoiră

Să-mi facă rău, să mă cufunde-n valul Urgiei şi mai mult. Şi cum pe mare

De-ajuns de mal se-ndepărtase vasul, Ei au şi pus la cale-a mea robire,

M-au dezbrăcat de mantie şi haină

Şi altele mi-au pus, nişte bulendre, Rupturile ce tu le vezi cu ochii.

Iar când spre seară-au fost aici pe câmpul Ostrovului cel limpede Itaca,

Ei cobză m-au legat c-o răsucită

Frânghie pe corabie şi-n grabă

Ieşind la ţărm s-au aşezat la cină.

Pe mine-apoi m-au dezlegat chiar zeii Uşor de tot. Şi după ce cu zdreanţa

Mi-acopăr capul şi de-a lungul cârmei Frumos cioplite mă cobor, mi-apropii De mare pieptul şi-o apuc de-a-notul Şi lopăţesc cu braţele-amândouă

Şi repede mă depărtez de dânşii

Şi ies pe mal. O iau la deal, pe unde

Era desişu-unei păduri frunzoase Şi-aci mă tupil şi mă culc. Cu grele Suspine ei umblară după mine.

Dar când văzură bine că-i zadarnic

De-a mai căta, la vas se-napoiară.

Uşor m-adăpostiră înşişi zeii

Şi mă luară apoi şi mă-ndreptară

Pe-aici la casa unui om cuminte,

Că-mi fuse dat să mai trăiesc pe lume.”

Eumeu îi zise: „Hei sărac de tine!

Că tare m-ai înduioşat, străine,

Cu de-amănuntul povestindu-mi mie