Căci tot nu mă scuti nenorocirea –

Din cap scosei îndată coiful mândru, Şi scutul de pe umere şi lancea

Din mână lepădai, mersei în faţa

Telegii împăratului, genunchii-i

Prinsei şi-i sărutai, iar el de mine Se îndură şi mă feri de moarte

Şi mă pofti să şed în car şi-acasă

Mă duse pe când eu plângeam cu lacrimi, Dar mulţi de-ai lui năval-au dat la mine Cu lăncile şi-au vrut să mă omoare,

Nebuni de ciudă, însă împăratul

I-a-ndepărtat, căci se temea de Joe

Ocrotitor de oaspeţi, care vajnic

Se mânie când vede răutatea.

Eu şapte ani atunci stătui acolo

Şi printre egipteni avere mare

Mi-agonisii, căci toţi îmi dau de toate.

Dar când sosi şi m-apucă şi anul

Al optulea, atunci veni la mine

Un mincinos fenician, un şoltic

Ce multe rele mai făcu la oameni.

Şi el, mehenghi amăgitor mă duse

Cu dânsul în Fenicia, pe unde

Şi-avea el casa şi-ale lui. Acolo

Mai petrecui un an întreg la dânsul.

Când zilele şi lunile trecură

Şi vremile se perindară-n cursul

Acelui an, el ticlui minciună

Şi mă sui-n corabie pe mare

Spre Libia, ca eu o-ncărcătură

Să duc cu el, ci doar ca să mă vândă

Pe preţ mai bun pe mine. De nevoie

Mersei cu el pe vas, cu tot prepusul, Iar vasul pe vânt bun de miazănoapte Plutea frumos în larg deasupra Cretei, Dar Cel-de-sus îi soroci pieirea.

Deci cum în urmă noi lăsarăm Creta

Şi nu se mai zărea vro altă ţară,

Ci numai cer şi mare, iată Joe

Un nor întunecos atunci trimise

Deasupra năvii noastre şi noianul

Se înnegri sub el. Deodată Joe

Tunând trăsni corabia ce-ntreagă

Se zgudui lovită de-al lui trăsnet

Şi-o răzbătu duhoare de pucioasă .

Toţi oamenii se răsturnară-n apă

Şi-n jurul năvii duşi erau prin valuri Ca nişte ciori. Aşa făcut-a zeul

Ne-ntoarsă calea lor. Dar mie Joe,

Cu toat-a mea durere-mi puse-n mână

Catargul cel nescufundat al năvii

Ca iar să scap de cumpănă; -ncleştându-l Cu braţele, purtat eram de vântul

Îngrozitor. Şi astfel nouă zile

Fui dus, iar într-a zecea noapte neagră, Mereu rostogolindu-mă, talazul

Cotropitor m-apropie de ţara

Tesproţilor, al căror crai, bărbatul Fidon, avu de mine grijă fără plată, Căci fiul său nainte mă-ntâlnise

Când eu eram sfârşit de frig şi trudă.