Pe orişice femeie cât de bună.»
Aşa grăi şi-i răspunsei îndată:
«Vai, ce mai urgisit a fost din partea Lui Joe bietul neam al lui Atreus
De la-nceput în urma uneltirii
Muierilor! Ce mulţi ahei pieriră
Din pricina Elenei, câtă vreme
Pe tine, când erai plecat departe,
Mi te săpa vicleana Clitemnestra!»
Aşa-i vorbii, iar el pe loc răspunse:
«De-aceea niciodată c-o femeie
Să nu fii de tot moale, niciodată
Să nu-i descoperi gândurile toate,
Ci parte spune-i, parte-ascunde bine.
Dar moartea ta, Ulise, n-o să vie
De la femeie, prea-i doar cumpătată
Şi cumsecade fiica lui Icariu,
Soţia ta cuminte, Penelopa.
Era nevastă tânără pe vremea Când noi plecarăm la război. La sânu-i Ţinea copilul care-acum e-n rândul
Bărbaţilor. Noroc de el! Ca mâne
Acasă-i va veni iubitul tată
Şi-l va vedea, iar el o să-şi cuprindă
Pe tată-său aşa cum se cuvine.
Nevasta-mi însă nici măcar privirea
Nu mă lăsă să-mi satur la-ntâlnirea
Cu fiul meu, căci m-a răpus nainte.
Un sfat eu îţi mai dau, tu ţine-l minte.
Pe-ascuns şi nu pe faţă să-ţi apropii Corabia de ţara ta iubită,
Căci nu te poţi încrede în femeie.
Dar spune-mi drept şi lămureşte-mi mie: N-aţi auzit voi oare de trăieşte
Copilul meu în Orhomen sau poate
În nisiposul Pilos ori în Sparta
Cea largă pe la moşu-i Menelaos?
N-o fi murit doar pe pământ Oreste.»
La întrebare-i răspunsei: «Atride,
De ce mă-ntrebi tu asta? N-am eu ştire De-i mort sau viu; e prost vorbitu-n dodii.»
Aşa schimbarăm noi cuvinte triste
Şi stam mâhniţi, cu ochii plini de lacrimi.
Veni apoi şi umbra lui Ahile,
Feciorul lui Peleu, şi-al lui Patroclu, Şi sufletul lui Antiloh şoimanul,
Şi al lui Aias care fuse-ntâiul
