Aşa-l iuţi: „Te suie-n vas acuma

Nezăbovind, zoreşte pe tovarăşi

Să pleci până ce n-ajung eu acasă

Ca să vestesc pe tata. Doar ştiu bine Că inima şi mintea zice-n mine:

Poruncitor şi aprig cum e dânsul,

Aici veni-va singur să te cheme

Şi nu te lasă. Cred că fără tine

Nu pleacă el şi-a ta împotrivire

Prea mult l-ar supăra.” Zicându-i asta, Asmute caii cei cu dalbe coame

Spre Pilos înapoi şi-ajunge-acasă

Numaidecât. Iar Telemah, silindu-şi

Tovarăşii, aşa le dă poruncă:

„Tovarăşi, pregătiţi cu tot dichisul Corabia, să ne suim într-însa

Şi s-o întindem iute”. Aşa le zise;

Voios îl auziră ei şi-ndată

Se înluntrară şi pe bănci şezură.

Aşa el se trudea. Şi-n dosul năvii

Jertfea de drum şi se-nchina Minervei.

Dar iat-atunci s-apropie de dânsul

Un om fugar din Argos, de departe,

Un ghicitor, care-omorâse-acolo

Pe un bărbat. El se trăgea din casa

Şi neamul lui Melampus care-odată

Trăia în Pilos cel avut în turme

Ca om cuprins într-o măreaţă curte.

Dar el apoi la alt popor se duse

Fugind de ţara lui şi de Neleus

Bărbatul, domn slăvit ca nimeni altul, Ce-avere multă pe un an i-oprise

Cu sila; iar el, pus în bente grele, Stătu legat în casa lui Filacos

Şi pătimea nespus pentru copila

Lui crai Neleu şi-n marea lui orbire

La care-l împinsese-nfricoşata Zeiţ-a răzbunării. Dar el scapă

De pacoste şi turma mugitoare

Spre Pilos o aduce din Filaca

Şi astfel se răstoarce de ruşinea

Făcută de Neleu şi însoţeşte

Pe frate-său acasă c-o femeie;

Iar dânsul pleacă-n altă ţară,-n Argos Cel păşunat de cai. Acolo-i fuse

Sortit să se aşeze, peste mulţii

Argii să fie domn. Luând femeie

El şi-ntemeie casă naltă unde

Se nasc doi fii puternici: Antifates Şi Mantiu. Antifates a fost tatăl

Lui Oicleu cel inimos, de unde

Se trage Amfiaràos, care bietul,

Deşi iubit de Joe şi de-Apollon,

Dar tot n-atinse pragul bătrâneţii,

Căci a pierit la Teba după darul

Primit de-a lui nevastă. El avut-a

Ca fii pe Amfilohos şi pe-Alcmèon.

Iar Mantiu a născut pe Polifides,