Apoi pe Cleitos, cel frumos, pe care, De frumuseţe, a zorilor zeiţă

Pe tron de aur îl răpi să-l facă

Nemuritor; viteazul Polifides

Proroc a fost orânduit de-Apollon,

Neîntrecut de oameni când murise

Amfiarau. De ciudă pe-al său tată

Fugi de-acasă la Hiperesia,

De unde-apoi ghicea la lumea toată.

Feciorul lui numit Teoclimènos

Veni acum la Telemah pe vremea

Când el pe lângă vas cu închinare

Şi cu urări de drum se pregătise,

Şi-aşa-i grăi cuvinte zburătoare:

„Prietene, fiindcă te întâmpin

Jertfind în acest loc, te rog pe jertfe, Pe zeul cărui te închini, pe tine,

Pe oamenii din jurul tău, grăieşte-mi Adevărat şi nu-mi ascunde, cine

Eşti tu? Din ce părinţi? Din care ţară?”

Iar chibzuitul Telemah răspunse:

„Ţi-oi spune drept aşa cum e, străine, Mi-e neamul din Itaca şi Ulise

E tatăl meu, de-a fost cumva vreodată, Căci el acum muri de moarte tristă.

De-aceea şi luând un vas şi oameni

Venii să-ntreb de dusul tată.” Zise

Teoclimenos cel chipos ca zeii:

„Şi eu din ţară-mi fug şi vin la tine, Căci am răpus un om de-ai noştri, şi-are Şi fraţi şi neamuri multe el în Argos Cel păşunat de cai, şi ei sunt foarte Puternici între-ahei. Şi fug de dânşii Ferindu-mă de-osândă şi de moarte,

Că mi-este scris să pribegesc în lume.

Deci ia-mă-n vas, ca pe-un fugar ce-ţi cade Milcuitor. Mă tem că m-or ucide,

Că-mi pare că sunt urmărit.” Răspunse Chititul Telemah: „Ţi-oi face voia

Şi de la vas eu nu te voi respinge.

Urmează-mă, te-om ospăta pe-acolo

Cu ce avem.” Aşa-i vorbi şi lancea

Cu vârf de-aramă i-o luă şi-o-ntinse Pe podul şovăielnicei corăbii.

Pe urmă se sui şi el pe vasul

Drumeţ pe mare. S-aşeză spre cârmă

Feciorul lui Ulise şi pe-aproape

Teoclimen. Vâslaşii dezlegară

Otgoanele şi Telemah, zorindu-i

Pe toţi, le porunci să puie năvii

Dichisul tot. Ei s-au supus în pripă

Şi ridicând catargu-l împlântară

Prin scobitura grinzii de la mijloc

Şi-l cetluiră cu frânghii, lăţiră

Vintrele albe prinse de curele

Vârtos sucite. Zâna cu ochi lucii,

Minerva, vânt prielnic le trimise

Şi-l repezi năvalnic ea din slavă,

Ca vasul să alerge cât mai iute

Să taie unda cea sărat-a mării.

Plutiră aşa de-a lungul pe la Crunos Şi Halchis cea cu apele frumoase.

Când soarele-asfinţi şi orice drumuri Se-ntunecară, vasu-mpins de vântul

Ajutător s-apropie de Fea Spre coastele Elidei, ţara sfântă