Dar dacă mă opreşti pe-aici şi stărui S-aştept pe domnişorul meu, vorbeşte-mi De mama şi de tata lui Ulise,

Pe care la plecare-l părăsise

Pe pragul bătrâneţii. Spune-mi dacă

Trăiesc şi văd lumina cea de soare,

Ori au murit şi sunt pe ceea lume.”

Mai-marele peste porcari îi zise:

„Ţi-oi spune drept, aşa cum e, străine.

Mai vieţuie Laert şi se tot roagă

De Cel-de-sus să-i ia din trup viaţa, Să moară-n casa lui. Grozav mai geme Jălindu-şi fiul dus, nevasta-i bună, A cărei moarte-i căşună otravă

De-alean şi bătrâneţe timpurie.

Iar dânsa s-a topit de moarte tristă

Tânjind după slăvitu-i fiu. Dă, Doamne, Sfârşit aşa de crud să n-aibă nimeni Din cei care mi-s dragi în casa asta Şi-mi fac un bine! Cât a fost în viaţă, Cu toată-a ei mâhnire, mi-era mie

Plăcut s-o-ntreb şi să vorbesc cu dânsa,

Că mă crescu-mpreună cu Ctimena, Copila ei cea trupeşă, mezină,

Cu care am crescut eu împreună,

Ci n-am fost mai puţin iubit ca dânsa.

Iar când ne-ajunse draga tinereţe,

Pe ea o măritară-atunci la Same

Luând comori de zestre, iar pe mine

Bătrâna mă-nţoli frumos în haină

Şi în cămaşă,-mi dete-ncălţăminte

Şi mă trimise-apoi la ţară. Totuşi

Mai tare mă iubea pe mine. Acuma

De toate aceste sunt lipsit; dar zeii Cei fericiţi dau spor trudirii mele, În care stărui şi de unde-mi vine

Şi hrana, băutura şi prisosul

Ce-l dau la oaspeţi vrednici de cinstire.

Dar nu pot eu s-aud de la stăpâna

O vorbă dulce, nici să văd vrun bine, De când pe casa ei căzu năpasta,

Nemernicii de peţitori. Că tare

Mai au nevoie slugile să steie

De vorbă cu stăpâna şi să-ntrebe

De câte toate, să mai ia mâncare

Şi băutură, ba şi să mai ducă

Ceva cu ei la ţară din mulţimea

De lucruri care-i bucură pe dânşii.”

Ulise iscusitul îi răspunse:

„Vai că de mic, porcarule Eumeos,

Răznitu-te-ai departe de-a ta ţară

Şi de părinţi ! Dar spune-mi adevărul: Prădat a fost oraşul larg în uliţi

Pe unde-aveau părinţii tăi locaşul?

Sau că, rămas tu singur pe la turma

De oi sau boi, luându-te-n corăbii

Vrăjmaşii te vândură la stăpânul

Acestei case pe un preţ de seamă?”

Mai-marele peste porcari răspunse:

„Fiindcă-ntrebi şi iscodeşti, străine Şezi liniştit şi-ascultă pe tăcute

Şi bea voios din vin. Prea lungi acuma Sunt nopţile şi ţi-i destul răgazul

Să dormi sau să asculţi şi să te bucuri.

Nu-i bine să te culci devreme, strică

Şi multul somn. De vor ceilalţi tovarăşi, Şi au plăcere, meargă să se culce.