Am poposit pe-aici.” Aşa vorbiră

Şi adormiră, dar puţină vreme,

Căci zorile curând pe cer mijiră.

Tovarăşii lui Telemah într-asta,

Sosind la ţărm, în pripă dezlegară

Vintrele, aplecară-apoi catargul

Şi tot vâslind înlimăniră vasul,

Îl otgoniră şi-l încătuşară.

Ieşiră-apoi şi ei pe malul mării,

Gătiră masa, dreseră-apoi vinul.

Şi când de-ajuns mâncară şi băură,

Luă cuvântul Telemah şi zise:

„Înaintaţi cu vasul spre cetate,

Eu merg pe la păstorii mei la ţară

Şi, după ce îmi văd de trebi, diseară

Cobor înspre oraş. Şi apoi mâne,

În faptul zilei, eu vă-ntind o masă

De bun sosit, ospăţ frumos de carne

Şi vin mieros.” Atunci Teoclimènos

Aşa-ntrebă pe fiul lui Ulise:

„Eu încotro s-apuc, copile dragă?

La care casă pot să trag, la care

Bărbat dintre mai-marii din Itaca?

Pot merge eu la maică-ta de-a dreptul, În casa ta?” Iar Telemah răspunse:

„La casa mea te-aş fi poftit eu însumi Să mergi, c-avem de toate pentru oaspeţi.

Dar ţie nu-ţi poate prii pe-acolo

Că nu sunt eu şi nu te vede mama,

Căci rareori se arată ea prin casă

La peţitori, ci stă departe-n rândul De sus al casei, unde ţese pânza.

Ţi-oi spune eu un alt bărbat la care Să mergi, la Evrimah, feciorul mândru Al bunului Polib, la care-acuma

Ca la un zeu privesc itacienii.

Căci el e mai de seamă şi doreşte

Mai mult să ia pe mama, s-aibă sceptrul Părintelui meu dus. Dar ştie domnul

Olimpian, care-n văzduh tronează,

De n-or sfârşi-o jalnic ei nainte

De nunta lor.” Abia vorbi şi-n clipă

La dreapta lui zbură atunci un uliu, Sol iute zburător al lui Apollon.

O porumbiţă-ncătuşase-n gheare

Şi-o tot smulgea şi-mprăştia din pene La mijloc între Telemah şi navă.

Teoclimènos îl pofti pe-acesta

Departe de tovarăşi şi-apucându-l

De mână,-i zise: „Tinere,-acest uliu Cu voia unui zeu din dreapta zboară.

Eu l-am văzut din faţă şi-nţeles-am

Că e un semn. O casă mai domnească

Nu-i alta cum i-a voastră în Itaca.

Vi-i vouă dat să fiţi mereu puternici.”

Iar chibzuitul Telemah răspunse:

„Să fie-aşa cum ai grăit, străine!

Să vezi ca mâne ce prietenie,

Ce daruri ai din parte-mi, că oricine, Privindu-te, te-ar ferici pe tine.”