Dintre ahei care-o peţeşte acasă

Şi-i cel mai bun şi dă mai multă zestre.

Dar pe acest străin, fiindcă-i oaspe La casa ta, am să-l îmbrac în haină

Şi-n mantie, dalbă îmbrăcăminte,

I-oi da şi-o sabie ascuţită-n două,

Sandale de-ncălţat şi l-oi trimite

Oriunde va pofti. De vrei tu însă,

Poţi să-l mai ţii şi să-ngrijeşti de dânsul.

Eu straiele-i ţi le trimit încoace

Şi hrană de tot felul ca să nu te

Îngreuie pe tine, pe tovarăşi.

Eu n-aş lăsa cu noi să vie-acolo

La curte printre peţitori, că prea e Nebun-a lor trufie şi de dânsul

Ei pot să-şi bată joc şi-atunci pe mine Prea mult mă va durea, că-i anevoie

Ca unul singur, cât ai fi de tare,

Să birui pe mai mulţi; te bat prin număr.”

Dar mijloci Ulise mult-păţitul:

„Prietene, să ierţi că iau cuvântul, Dar inima grozav mi se sfâşie,

Când eu v-aud vorbind că peţitorii

Tot uneltesc blăstemăţii la curte

În ciuda ta, deşi eşti aşa mare.

Dar spune-mi: Suferi tu de bună voie?

Sau nu te vrea poporul şi ascultă

De glasul unui zeu? Sau tu învinui

Pe fraţii-n care poţi să te mai bizui Când luptă grea se-ncinge cu duşmanii?

Hei, de-aş fi fost aşa voinic ca tine, Cu-acelaşi suflet! Să fi fost acuma

Feciorul lui Ulise ori el însuşi

Venit din pribegie – că mai este

Nădejde de-a veni – pe loc atuncea

Răteze-mi capul un bărbat, oricine,

De nu intram în casa lui Ulise

Şi nu-i zvântam aci pe toţi mişeii!

Iar de mai pridideau cu-a lor mulţime, Fiind eu singur, aş fi vrut mai bine Să mor în casa mea ucis de dânşii

Decât mereu să văd nemernicia,

Pe oaspeţi bruftuiţi şi îmbrâncite

În chip obraznic roabele prin casă

Şi vinul tot secătuit şi hrana

Zadarnic irosită, şi-asta-ntr-una

Şi fără capăt.” Telemah răspunse:

„Străine, eu vorbi-voi adevărul

Adevărat. Nu-i supărat pe mine

Şi nu mă duşmăneşte tot poporul

Şi n-am să-nvinui fraţi care n-ajută

La-ncăierare-n lupta cu duşmanii.

Căci Dumnezeu a dat la neamul nostru Câte un singur fiu: străbunu-Arcèsiu Avu numai pe unul, pe Laerte;

Laerte avu pe tatăl meu Ulise

Şi el pe mine numai unul singur

Şi-acasă mă lăsă şi n-avu parte

De fiul său. De-aceea şi vrăjmaşii

Nenumăraţi îmi mişună prin casă.