Aşa vorbi şi zise lui Pireos,

Un credincer al lui : „Tu, al lui Clitos Fecior Pireos, cel mai bun tovarăş

Din cei care la Pilos mă-nsoţiră:

Pe-acest străin să-l duci la tine-acasă, Cinsteşte-l, ospătează-l şi ai grijă

De el pân-oi veni”. La asta zise

Pireos, bun lăncer: „De-ar sta pe-aicea, O, Telemah, oricât de multă vreme,

Eu grijă am să-i port şi nu va duce

Vro lipsă el ca oaspe”. După asta

În navă se sui şi pe tovarăşi

Zori să se înluntre, să dezlege

Otgoanele. Intrară dânşii iute

În navă şi pe bănci se aşezară.

Iar Telemah legă sandale dalbe

Şi ţapăna lui lance ferecată

Luă pe podul năvii. Dezlegară

Otgoanele vâslaşii; o porniră

Pe mare spre cetate, după vrerea

Lui Telemah, feciorul lui Ulise.

În vremea asta repede pe-acesta

Picioarele-l purtau până ce-ajunse

La cocina cu mii de porci, pe unde

Dormea-n sălaş porcarul bun la suflet Şi credincios, care-şi iubea stăpânii.

Cântul XVI

Ulise şi porcarul prin colibă

Făcură foc la vatră dimineaţa,

Gătiră prânzişorul şi porniră

Cu turma pe păstori. Cum îl văzură

Pe Telemah, zăvozii nu-l lătrară,

Când el s-apropie; se gudurară

Pe lângă el. Ulise luă seama

Cum se codeau dulăii şi de-aproape

Un tropot auzi. De-aceea-ndată

Şi zise lui Eumeu: „De bună seamă,

Vrun cunoscut sau vrun tovarăş vine.

Nu-l latră cânii, dau numai din coadă, Şi-aud un tropăit.” El nu rostise

Cuvântu-ntreg, şi iată că fecioru-i

Stătu în tindă. Se sculă porcarul,

Uimit fiind, şi olu-n care vinul

Amesteca-i pică din mâni şi-n faţa

Stăpânului păşind, deodată prinse

A-l săruta pe cap, pe ochii mândri

Şi mânile-amândouă; calde lacrimi

Îi picurau. Cum un duios părinte

Primeşte după zece ani de zbucium

Pe fiul său venit din ţări străine,

Pe fiul singur şi născut târziu, tot astfel Pe Telemah îmbrăţişa porcarul

Şi-l săruta mereu parcă scăpase

Din mâna morţii şi-i zicea cu plânset:

„Venit-ai, Telemah, lumina-mi dulce?

Eu nu credeam că te mai văd vrodată