Să fie şi mai numeroşi bărbaţii,

Cu greu ne-or bate şi ne-or da în lături De la ospăţ. Să vie chiar Ulise

Pe mândrii peţitori să-i afle-acasă

Benchetuind şi să poftească dânsul

Din sală să ne-nlăture; nevasta-i

De loc n-o să se bucure de-ntorsu-i, Oricât e dorul ei de mare; el acolo

Pieri-va mişeleşte, dacă luptă

Cu noi care suntem mai mulţi la număr.

Deci vorba ta-i prostie. Hai dar, oameni, Vă-mprăştiaţi la treburi fiecare.

La drum pe Telemah grăbească-l Mentor Şi Aliters, ei care sunt prieteni

Cu tatăl său de mult. Dar cred că dânsul, Chiar locului de-ar sta, şi din Itaca Mai află ştiri şi n-ar mai bate drumul.”

El zise şi pe loc se sparse sfatul.

Poporul tot se răspândi pe-acasă,

Iar peţitorii spre palat porniră.

Dar Telemah s-a dus pe mal departe

Şi mânile spălând în mare-albastră,

Minervei s-a rugat: „Ascultă, doamnă, Tu care ieri venitu-mi-ai acasă

Şi m-ai povăţuit pe neagra mare

Să mă pornesc, să-ntreb de vine tata Cel dus de mult, ci nu mă las-aheii

Să fac cum vrei, şi mai ales mişeii, Trufaşii peţitori”. Aşa se roagă.

Minerva-atunci asemenea lui Mentor

La glas şi la făptură-i se năzare

Pe lângă el şi-i cuvântează astfel:

„Tu n-ai să fii nevrednic, slab de minte, O, Telemah, dacă bărbata fire

A lui Ulise e sădită-n tine

Spre-a fi şi tu ca el îndemânatic

La faptă şi la grai, călătoria

Nu-ţi poate fi-n deşert şi fără ţintă.

Dar dacă nu eşti fiul Penelopei

Şi-al lui Ulise, atunci mă tem că poate Tu nu vei izbândi după dorinţă.

Puţini copii s-aseamănă cu tatăl,

Ba cei mai mulţi sunt mai prejos de dânsul, Puţini şi cei mai buni. Dar cum în viaţă

Tu nu vei fi nici prost şi nici nevolnic, Eu cuget c-ai să duci la capăt lucrul.

Deci nu te mai uita ce pun la cale

Şi chibzuie să facă peţitorii

Nesocotiţi, că n-au ei cap, nici umblă

Pe drumul drept, nici bănuiesc c-aproape Li-i moartea şi-n aceeaşi zi cu toţii Vor fi răpuşi. De loc n-o să-ntârzie Plecarea ta pe calea cea croită.

Căci eu ca părintesc al tău prieten

Voi pregăti corabie şi însumi

Te-oi însoţi la drum. Deci du-te-acasă

La peţitori, fă rostul de merinde

Şi-n vase-orânduieşte-ţi-le toate.

Ia-n chiupuri vin şi-n tari burdufuri toarnă

Făină care-i mana şi puterea

Bărbaţilor. Eu strânge-voi din gloată

Ortaci de drum tocmiţi de bunăvoie.

Şi cum în schelă sunt atâtea vase

Şi vechi şi noi, voi căuta-ntre ele

Să văd care-i mai bun şi pregătindu-l, Noi repede-o pornim pe largul mării.”

Aşa-i vorbi Minerva, iar voinicul,