Iar de vă pare vouă mai cu cale
Şi cu folos să spulberaţi averea
De la un singur om, daţi iama-ntr-însa.
Dar eu într-ajutor chema-voi zeii
Ca să vă dea răsplata cuvenită
Şi-n casa noastră să v-ajungă moarte Nerăzbunată.” Aşa vorbi voinicul,
Iar Joe cel cu ochii mari trimite
Doi vulturi care zboară de pe munte.
Ei zboară un răstimp cum bate vântul, Alăturaţi, cu àripile-ntinse,
Dar când ei pe la mijloc se-arătară, Deasupra adunării zgomotoase
Rotindu-se, din àripi ei bătură,
În ochii peţitorilor priviră
Pieirea lor vestind, şi sfâşiindu-şi Cu ghearele grumajii şi obrajii,
La dreapta o zbughiră prin oraşul
Itacian. Şi când văzură-aheii
Aceste zburătoare, se ciudiră
Şi nu se dumireau ce o să fie.
Dar al lui Mastor fiu, moş Aliterse, Viteazul care printre cei de-o seamă
Era mai bun tâlcuitor de semne
Şi la ştiinţa zilelor de mâne,
Cu bun temei aşa-ncepu vorbirea:
„Itacieni, voi daţi-mi ascultare
Să cuvântez şi să vă spun anume
Părerea-mi despre peţitori, căci mare E pacostea ce-i paşte-acum pe dânşii, Doar nu va zăbovi prea mult Ulise
Departe de iubiţii lui. Aproape
Fiind el undeva, le unelteşte
Acestor procleţi tuturor pieirea,
Ba vom păţi-o şi-alţii mulţi din ţară, De prin ostrovul limpede Itaca.
Deci noi să chibzuim cu mult nainte
Cum s-ar putea să-i înfrânăm odată
Ori ei să-şi curme jaful de la sine
Şi asta le-ar fi lor pe loc mai bine.
Eu nu sunt ghicitor pe apucate,
Ci ştiutor deplin precum arată
Ce-i prevestisem lui Ulise-odată
De-a fir-a păr cum are să-i se-ntâmple, Când el cu oastea-i a plecat la Troia.
I-am spus că după multele-i păţanii
Şi după ce-şi va pierde pe tovarăşi, În douăzeci de ani se va întoarce
La el acasă neştiut de nimeni.
Şi toate acestea se-mplinesc acuma.”
