Cum auzi al zânei grai, nu stete,

Ci se grăbi spre-acasă cu mâhnire.

Găsi pe mândrii peţitori în sală.

Pârleau în curte vieri, jupeau la capre, Iar Antinou ieşi nainte-i vesel,

De mână-l strânse şi-ncepu el astfel:

„Mai las-o moale, Telemah băiete,

Şi nu mai face gură, nu fi aprig,

Nu-ţi pune-n minte vorbă rea, nici lucru, Ci bea şi ospătează ca nainte.

Ţi-om pune la-ndemână noi de toate,

Corabie şi vâslitori pe-alese,

Ca mai curând s-ajungi la sfântul Pilos, Să-ntrebi de luminatul tău părinte.”

Iar Telemah lui Antinou răspunse:

„Dar nu mai pot să stau cu voi trufaşii Şi să petrec în tihnă la ospeţe

Şi tot cu gura-nchisă. Nu vi-i vouă

De-ajuns, o, peţitori , că-mi risipirăţi Atât-avere dalbă pân-acuma

Cât eu am fost încă un prunc? Dar astăzi, Când eu sunt mare şi-nţeleg prea bine Cuvântul celorlalţi şi creşte-n mine Şi vlaga şi priceperea,-am să caut

Asupra-vă să fulger moarte-amară,

Ori plec la Pilos, ori rămân în ţară.

Pleca-voi în corabie străină

Şi tot zadarnic n-o să-mi fie drumul, De n-am un vas al meu, de nu-mi daţi oameni C-aşa vă vine vouă mai cu cale.”

Grăind smunci el mâna sa din mâna

Lui Antinou. Şi-n vreme ce de masă

Se îngrijeau prin casă, peţitorii

Cu vorbe-nfruntătoare, cu batjocuri

Îl împroşcau. Şi-aşa zicea cutare

Din tinerii semeţi: „De bună seamă

Gândeşte Telemah să ne omoare.

Deci vrea s-aducă dânsul ajutoare

Din Sparta sau din Pilos nisiposul,

Căci prea de tot se zbate după asta.

Ori vrea s-apuce calea spre Efira,

Ca el de-acolo, din mănoasa ţară

S-aduc-aici otrăvuri pierzătoare

Şi-n vin să le strecoare şi cu ele

Pe toţi să ne răpuie.” Altul zise:

„Dar cine ştie dacă el pe mare

Călătorind şi lăinicind departe

De-ai lui nu va pieri ca şi Ulise.

Şi ne-ar prii aşa mai bine nouă,

Ne-am împărţi avutu-i tot şi casa-i

Am da-o mamei lui şi celui care

I-ar fi bărbat.” Aşa vorbeau flăcăii, Iar Telemah se coborî-n celarul

Înalt şi-ncăpător pe unde tata-i

Avea grămezi de aur şi de-aramă

Şi lăzi cu haine şi de-ajuns în vase Ulei mirositor. Steteau-năuntru

Înşiruite la perete chiupuri

Cu vin curat şi vechi, o băutură

Cu gust plăcut, dumnezeiesc, păstrată

De dragul lui Ulise ca să beie

Când el acasă s-ar întoarce-odată