Sau despre alte treburi de-ale obştii Va-nştiinţa şi va întinde vorba?
Un om de preţ îmi pare cine-aduce
Mulţimii un folos. Să deie Domnul
Să fie după gândul bun ce-l are!”
Aşa vorbi, iar fiul lui Ulise
Se bucură că i-a menit a bine.
Deci scoală-se voind să cuvânteze
Şi merge în mijlocul adunării
Şi stă-n picioare. Crainicul Pisenor, Chitit la minte-i pune sceptru-n mână, Iar el întâi moşneagului răspunse:
„Bătrâne, aci-i şi-l poţi cunoaşte-ndată
Pe cine-a strâns poporul; eu sunt doară, Căci prea mă doare jalea ce m-ajunse.
N-am nici o ştire despre-ntorsul oastei S-o spun curat aici ca unul care
Ar şti-o de nainte, nici mi-e gândul Să cuvântez de treburile obştii,
Ci numai de nevoia mea, de răul
Ce-n casă mă lovi în două chipuri.
Pierdui un tată bun, cârmuitorul
De-odinioară-al vostru, cel de-a pururi Ca un părinte blând cu toţi supuşii.
Şi iat-acum un rău cu mult mai mare
Stă casa să mi-o năruie şi-avutul
Să-mi spulbere cu totul. Năvăliră
Ca peţitori asupra maicii mele
Şi-n ciuda ei o tot peţesc feciorii
Fruntaşilor de-aici, din toată ţara.
Ei nu-ndrăznesc să meargă la Icariu, La tatăl ei ce singur poate fiica
Să şi-o-nzestreze el şi s-o mărite
Cu cine-ar vrea şi i-ar veni mai bine, Ci-mi tabără la noi în toată ziua
Şi-mi taie oi şi boi şi capre grase, Benchetuiesc şi beau fără măsură
Şi-n mare parte-averea-i risipită,
Căci nu-i un om precum a fost Ulise Să-ndepărteze de la noi blăstemul.
Să ne-apărăm noi nu suntem în stare
Şi dac-am face-o, vai de noi, căci bieţii Suntem cu totul nedeprinşi la arme.
M-aş apăra, dacă mi-ar sta-n putere, Căci prea-i nesuferită starea asta;
În chip înjositor îmi piere casa.
Să vă-nciudaţi şi voi, s-aveţi ruşine, Că vede lumea de prin ţări vecine.
Vă temeţi şi de-a zeilor mânie,
Ca nu cumva,-ndârjiţi de-aşa păcate, Pe voi acum să prindă duşmănie.
În numele lui Joe şi-al dreptăţii
Ce întruneşte oameni şi-i desparte,
Curmaţi, prieteni, jaful şi-n cumplita-mi Durere mă lăsaţi să sufăr singur,
Că nu vă duşmăni preabunu-mi tată
