Rotindu-se, din àripi ei bătură,

În ochii peţitorilor priviră

Pieirea lor vestind, şi sfâşiindu-şi Cu ghearele grumajii şi obrajii,

La dreapta o zbughiră prin oraşul

Itacian. Şi când văzură-aheii

Aceste zburătoare, se ciudiră

Şi nu se dumireau ce o să fie.

Dar al lui Mastor fiu, moş Aliterse, Viteazul care printre cei de-o seamă

Era mai bun tâlcuitor de semne

Şi la ştiinţa zilelor de mâne,

Cu bun temei aşa-ncepu vorbirea:

„Itacieni, voi daţi-mi ascultare

Să cuvântez şi să vă spun anume

Părerea-mi despre peţitori, căci mare E pacostea ce-i paşte-acum pe dânşii, Doar nu va zăbovi prea mult Ulise

Departe de iubiţii lui. Aproape

Fiind el undeva, le unelteşte

Acestor procleţi tuturor pieirea,

Ba vom păţi-o şi-alţii mulţi din ţară, De prin ostrovul limpede Itaca.

Deci noi să chibzuim cu mult nainte

Cum s-ar putea să-i înfrânăm odată

Ori ei să-şi curme jaful de la sine

Şi asta le-ar fi lor pe loc mai bine.

Eu nu sunt ghicitor pe apucate,

Ci ştiutor deplin precum arată

Ce-i prevestisem lui Ulise-odată

De-a fir-a păr cum are să-i se-ntâmple, Când el cu oastea-i a plecat la Troia.

I-am spus că după multele-i păţanii

Şi după ce-şi va pierde pe tovarăşi, În douăzeci de ani se va întoarce

La el acasă neştiut de nimeni.

Şi toate acestea se-mplinesc acuma.”

Dar Evrimah, feciorul lui Polibos,

Aşa se năpusti la el: „Moşnege,

Mai bine du-te-acasă şi ghiceşte

La fiii tăi, ca nu cumva vreodată

Să li se-ntâmple vrun necaz, şi lasă

Pe mine-aici, că sunt cu mult mai meşter Ca tine-n prorocire. Câte păsări

Nu zboară-n veci sub soare! Dar nu toate

Sunt oamenilor piază-rea sau bună.

Ulise-acum o fi pierit departe

Cum trebuia să pieri şi tu cu dânsul, Că n-ai mai fi putut cobi atâta

Şi nu l-ai fi-nteţit aşa cu gura

Pe îndârjitul Telemah, că doară

Vei căpăta vrun dar la tine-acasă

Din partea lui. Dar eu ţi-oi spune una, Şi spusa mea va fi îndeplinită:

De-l mai smomeşti şi-l mai întarţi pe tânăr, Tu hâtru vechi şi ştiutor de multe,

Chiar el întâi va pătimi mai tare

Şi tot nu va putea să-şi facă voia.

Apoi pe tine te-om globi, bătrâne,

Aşa de greu ca-n suflet să te doară

Ba chiar să-ţi fie toată-amărăciunea.