Dar eu pe Telemah în faţa lumii

Îl sfătuiesc pe mama s-o îndemne

Să meargă ea la tatăl ei acasă.

Părinţii ei au s-o mărite-acolo

Şi au să-i deie-aşa de multă zestre

Cum i se cade fetei lor iubite.

Căci nu se vor lăsa de loc aheii

De greul lor peţit. Doar nu ne temem De nime, nici de Telemah cel gureş,

Nici vrem să ştim cumva de prorocia

Zadarnică ce tu ne-o-ndrugi, bătrâne, Ca astfel să te duşmănim mai tare.

Averea-i vom mânca-o fără milă

Şi ea va tot scădea până ce-amână

Nuntirea-i cu aheii Penelopa.

De dragul ei noi aşteptăm de-a pururi, Ne tot sfădim râvnindu-i frumuseţea

Şi nu umblăm la altele, cu care

Ni-i dat să ne-nsoţim fieştecare.”

Iar socotitul Telemah răspunse:

„Voi, peţitori măriţi, în treaba asta Eu nu vă rog şi nici mai stau de vorbă; O ştiu doar cei-de-sus şi toţi aheii.

Dar daţi-mi mie-un vas să plec pe mare Şi douăzeci de oameni să iau drumul

Încoace-ncolo, să mă duc la Sparta

Şi la oraşul nisipos, la Pilos.

Să-ntreb de vine tatăl meu, că poate Mi-ar spune-un om ceva ori auzi-voi

Vrun zvon purces din slavă, care face Pe oameni şi mai lăudaţi să fie.

De-oi şti că el viază şi-o să vie,

Mai pot s-aştept un an, cu tot necazul.

Dar dac-aud că-i mort şi nu mai este, Napoi venind, îi-nalţ mormânt în ţară

Şi-i fac o-nmormântare strălucită,

Cum sunt dator, şi-apoi mărit pe mama.”

Aşa grăind, el şade jos pe scaun.

Atunci se scoală Mentor, un prieten

Al lui Ulise, care casa-i toată

I-o-ncredinţase când pleca la Troia

Şi-orânduise de bătrân s-asculte,

Ca el să ţie toate-n stare bună.

Şi, om cu cap, aşa vorbi bătrânul:

„Itacieni, voi daţi-mi ascultare

Să cuvântez. De-acum să nu mai fie

Vrun domn stăpânitor pornit spre bine Şi cruţător şi blând şi cu dreptate, Ci veşnic rău, tiran şi făr-de-lege, Căci iată cum a fost uitat Ulise

De toţi supuşii lui, cu care dânsul

A fost aşa de bun ca un părinte!

Dar nu mi-e chiar de peţitorii mândri, Că ei, mânaţi de cugete viclene,

Fac silnicii, ei doar îşi pun viaţa

Când zilnic storc averea lui Ulise

Gândind că el e dus şi nu mai vine.

Ci mi-e de voi ceilalţi, de tot poporul, Că staţi aşa-mpietriţi, nu faceţi gură

Şi nu-nfrânaţi odată pe nemernici,

Măcar că sunteţi mulţi, iar ei o mână.”

Dar Leocrit al lui Evènor zise:

„Hainule, bezmeticule Mentor,

Ce vorbă spui şi-ndemni să ne-nfrâneze?