Cum dânsa deşira frumoasa-i pânză.

De-aceea şi silită de nevoie

Ţesutul şi-l găti până la urmă.

Dar ca s-o ştii şi tu şi tot poporul, Aşa-ţi răspund prin mine peţitorii:

Dă drumul mamei tale şi-o zoreşte

Să ia de soţ pe cine-o sfătuieşte

Părintele-i şi-i place ei mai bine.

Iar dacă mult aşa ne va mai fierbe

Cu darurile ei şi cu ştiinţa

Ce cu prisos îi dărui Minerva –,

De ştie lucru minunat de mână

Şi-o taie capul şi-i aşa măiastră

Cum n-auzim c-au fost odinioară

Frumoasele aheilor, Alcmena

Şi Tiro şi Micena cea-nstemată,

Că n-aveau ele mintea Penelopei –, Ea n-a brodit-o bine de-astă dată,

Că peţitorii n-or să cruţe rostul

Şi bunurile tale câtă vreme

Va face ea cum azi o-nvaţă zeii.

Cu asta dobândeşte mare vază,

Dar tu pierzi o grămadă de-avuţie.

Noi nu plecăm la ţară, la moşie,

Şi nici aiurea până ce cu unul

Din noi, cu cine vrea, nu se mărită.”

Iar chibzuitul Telemah îi zise:

„Cum pot din casa mea să scot cu sila Pe-aceea care m-a născut pe mine

Şi m-a crescut, o, Antinou! Pe urmă

Ştim noi că tata-i mort şi nu trăieşte Pe undeva? Şi greu e pentru mine

Să dau despăgubire-aşa de mare

Bunicului, de-i voi trimite-acasă

Cu vrerea mea pe mama. Apoi şi tata

M-ar pedepsi şi Dumnezeu m-ar bate,

Căci mama, la plecarea ei de-acasă,

Se va ruga de-amarnicele Furii,

Şi oamenii mă vor huli pe mine.

Nu pot hain să fiu aşa cu mama.

Şi dacă vouă vi-i necaz de asta,

Plecaţi din casă, pregătiţi aiurea

Ospeţele, mâncaţi avutul vostru

Poftindu-vă pe rând unii pe alţii.

Iar de vă pare vouă mai cu cale

Şi cu folos să spulberaţi averea

De la un singur om, daţi iama-ntr-însa.

Dar eu într-ajutor chema-voi zeii

Ca să vă dea răsplata cuvenită

Şi-n casa noastră să v-ajungă moarte Nerăzbunată.” Aşa vorbi voinicul,

Iar Joe cel cu ochii mari trimite

Doi vulturi care zboară de pe munte.

Ei zboară un răstimp cum bate vântul, Alăturaţi, cu àripile-ntinse,

Dar când ei pe la mijloc se-arătară, Deasupra adunării zgomotoase