Din casa mea. Vă pregătiţi aiurea
Ospeţele, mâncaţi avutul vostru
Poftindu-vă pe rând unii pe alţii,
Iar de vă pare vouă mai cu cale
Şi cu folos să irosiţi averea
De la un singur om, daţi iama-ntr-însa.
Dar eu într-ajutor chema-voi zeii,
Ca dânşii să vă dea răsplată dreaptă,
La mine-n casă moartea să v-ajungă
Şi nimenea să nu vă mai răzbune.”
Aşa el se răsti, iar ei cu toţii,
Muşcând de ciudă buzele cu dinţii,
Se minunau cum Telemah rostise
Cuvintele-ndrăzneţe. Dar îndată
Răspunse Antinou Eupitianul:
„De bună seamă, Telemah, chiar zeii
Te-nvaţă să ne iei de sus şi-obraznic Aşa să cuvântezi. Să nu dea Joe
Vreodată să fii domn peste Itaca,
Cu toate că ai drept la moştenire.”
Dar Telemah lui Antinou îi zise:
„Ţi-oi spune verde, chiar dacă te mânii: Aş vrea să-mi deie Cel-de-sus domnia.
Socoţi că ăsta-i răul cel mai mare
Ce pot să-l aibă oamenii pe lume?
Dar nu e rău să cârmuieşti poporul,
Că-ndată ţi se-mbogăţeşte casa
Şi eşti mai preţuit de lumea toată.
Ci domni mai sunt şi alţii în Itaca, Bătrâni şi tineri. Dintre dânşii unul Domnească, dacă-i mort acum Ulise.
Eu vreau să fiu aici stăpânul casei
Şi-al robilor ce tata-i dobândise.”
Iar Evrimah, feciorul lui Polibos,
Grăi-mpotrivă: „Telemah, se ţine
De zei cine să fie domn în ţară.
Tu stăpâneşte-ţi casa ta şi-averea.
Păzească Dumnezeu pe cine silnic
Te va prăda de-avere, câtă vreme
Itaca-i locuită! Dar din parte-mi,
Preabunule, vreau să te-ntreb de oaspe, De unde veni el, din care ţară
Şi unde-i s-află neamul şi moşia?
Ţi-aduse ştire de sosirea tatii?
Sau vine după treburi de-ale sale?
