Cu tatăl său de mult. Dar cred că dânsul, Chiar locului de-ar sta, şi din Itaca Mai află ştiri şi n-ar mai bate drumul.”
El zise şi pe loc se sparse sfatul.
Poporul tot se răspândi pe-acasă,
Iar peţitorii spre palat porniră.
Dar Telemah s-a dus pe mal departe
Şi mânile spălând în mare-albastră,
Minervei s-a rugat: „Ascultă, doamnă, Tu care ieri venitu-mi-ai acasă
Şi m-ai povăţuit pe neagra mare
Să mă pornesc, să-ntreb de vine tata Cel dus de mult, ci nu mă las-aheii
Să fac cum vrei, şi mai ales mişeii, Trufaşii peţitori”. Aşa se roagă.
Minerva-atunci asemenea lui Mentor
La glas şi la făptură-i se năzare
Pe lângă el şi-i cuvântează astfel:
„Tu n-ai să fii nevrednic, slab de minte, O, Telemah, dacă bărbata fire
A lui Ulise e sădită-n tine
Spre-a fi şi tu ca el îndemânatic
La faptă şi la grai, călătoria
Nu-ţi poate fi-n deşert şi fără ţintă.
Dar dacă nu eşti fiul Penelopei
Şi-al lui Ulise, atunci mă tem că poate Tu nu vei izbândi după dorinţă.
Puţini copii s-aseamănă cu tatăl,
Ba cei mai mulţi sunt mai prejos de dânsul, Puţini şi cei mai buni. Dar cum în viaţă
Tu nu vei fi nici prost şi nici nevolnic, Eu cuget c-ai să duci la capăt lucrul.
Deci nu te mai uita ce pun la cale
Şi chibzuie să facă peţitorii
Nesocotiţi, că n-au ei cap, nici umblă
Pe drumul drept, nici bănuiesc c-aproape Li-i moartea şi-n aceeaşi zi cu toţii Vor fi răpuşi. De loc n-o să-ntârzie Plecarea ta pe calea cea croită.
Căci eu ca părintesc al tău prieten
Voi pregăti corabie şi însumi
Te-oi însoţi la drum. Deci du-te-acasă
La peţitori, fă rostul de merinde
Şi-n vase-orânduieşte-ţi-le toate.
Ia-n chiupuri vin şi-n tari burdufuri toarnă
Făină care-i mana şi puterea
Bărbaţilor. Eu strânge-voi din gloată
Ortaci de drum tocmiţi de bunăvoie.
Şi cum în schelă sunt atâtea vase
Şi vechi şi noi, voi căuta-ntre ele
Să văd care-i mai bun şi pregătindu-l, Noi repede-o pornim pe largul mării.”
Aşa-i vorbi Minerva, iar voinicul,
