Purceserăm pe mare, însă zeii

Ne-mprăştiară şi ne-a fost întorsul

Nenorocit, ursit aşa de Joe,

Că n-am fost drepţi şi-ntregi la cap cu toţii.

De-aceea mulţi avură soartă tristă,

Că-i urmări urgia pierzătoare

A zânei cea cu ochi albaştri, fiica Puternicului tată, care puse

La sfadă-atunci pe amândoi Atrizii.

Chemară ei la sfat pe toţi aheii,

Pe negândite, aşa cum le-abătuse,

Şi-aheii beţi veniră-n adunare.

Iar ei le-au spus cuvântul pentru care Fu oastea-ntrulocată. Menelaos

Povăţuia pe-ahei s-apuce calea

Pe largul spate-al mării; Agamemnon

Nicicum nu se-nvoia, dorind mai bine În loc să ţie oastea ca să-nchine

Jertfiri de-o sută de juncani, s-aline Mânia cea urgelnic-a Minervei.

Dar nu ştia că n-avea el s-o-mbune

Nesocotitul; nu aşa de iute

Se mută gândul zeilor. Şi astfel

Rămase pe a lor şi se ciocniră

Cu vorbe grele-Atrizii, şi aheii

Se ridicară din sobor cu zarvă

De negrăit şi se-mpărţiră-n două.

Şi noaptea învrăjbiţi o petrecurăm,

Că Cel-de-sus ne-a dat răstrişte mare.

Iar dimineaţa traserăm pe mare

Corăbiile unii şi-nluntrarăm

Avutul şi femei frumos încinse.

Cealaltă jumătate din oştire,

Fiind ţinută-n loc, rămase-acolo

Pe lângă-Atride Agamemnon craiul.

Iar noi suind în vase-atunci plecarăm Şi vasele pluteau aşa de iute!

Noianu-ntins un zeu îl netezise.

Când noi sosirăm în Tenèdos, dornici De casa noastră, zeilor jerfirăm.

Dar încă nu vru Joe să ne-ntoarcem,

Nemilostivul, şi aprinse iară

A certei pară. Dintre noi o parte

Sub iscusitul, vrednicul Ulise

Se-ntoarseră napoi cu-a lor corăbii

Spre-a mulţumi pe craiul Agamemnon,

Iar eu, luându-mi stolul meu de vase, Pornii la drum, simţind că nu-i a bine.

Plecă şi bătăiosul Diomede

Zorind pe-ai lui. Târziu în urma noastră

Plecă şi el, bălanul Menelaos,

Şi ne-ntâlni la Lesbos în răstimpul

Când stam la chibzuri încotro-i mai bine S-o apucăm în lunga noastră cale:

Mai sus de Chios cel stâncos, de-a dreptul Spre Psiria ostrovul, şi pe-acesta

La stânga să-l avem, ori mai la vale De Chios să cotim Mimant vântosul?

Ceream de sus un semn să ni s-arate, Şi semnul ni se-nvederă şi spuse

La mijloc să răzbatem largul mării