Şi-ascultă spusa vrunui zeu? Dar ce ştii De nu se-ntoarce tatăl tău vrodată

Şi nu le va plăti nemernicia

Sau singur, sau urmat de toţi aheii!

Să fii tu drag Minervei cea cu ochii Străluminoşi, precum a fost Ulise,

Slăvitu-ţi tată, de-ngrijea de dânsul La Troia, ţara patimilor noastre,

Că n-am văzut ţiind pe faţă zeii

Nicicând aşa cum ajuta Minerva

Făţiş pe tatăl tău. De-ar vrea tot astfel Să ţie şi la tine, să te-ajute,

Cum şi-ar uita de nuntă peţitorii!”

Iar socotitul Telemah îi zise:

„Eu nu mai cred, mărite doamne Nestor, Să văd de-acum urarea ta-mplinită,

Căci prea e mare vorba ce-ai rostit-o; Ea mă uimeşte. Nu pot să-mi închipui Îndeplinirea ei nici dacă zeii

Ar vrea cu dinadins aşa să fie.”

Grăi Minerva cea cu ochi albaştri:

„Ce vorbă ţi-a scăpat din rostul gurii, Tu, Telemah? Să vrea un zeu, că lesne L-ar izbăvi pe om şi din departe.

Dar eu aş vrea, chiar după multe-amaruri, Mai bine să mă-ntorc la mine-n ţară

Să văd sosită ziua înturnării,

Decât să pier la-ntorsul meu acasă,

Cum a pierit sărmanul Agamemnon

În cursa lui Egist şi-a Clitemnestrei, Soţia lui. Ci-i drept că nici chiar zeii Nu pot scuti de moartea cea firească

Pe cine lor li-i drag, dacă-l doboară

Neîndurata soartă, mâna morţii.”

Dar socotitul Telemah răspunse:

„Să nu vorbim, o, Mentor, despre asta, Deşi ne doare. Nu-i nimica sigur

De-ntorsul lui Ulise. Pân-acuma

Pieirea i-au voit nemuritorii.

Dar voi să-l mai întreb acum pe Nestor, Căci el cu-nţelepciunea şi dreptatea Întrece pe ceilalţi; împărăţit-a,

Precum se zice, vârste trei de oameni Şi-n faţă-mi pare asemenea cu zeii.

O, Nestor Neleiene, spune-mi mie,

Te rog, tot adevărul. Cum se stinse

Al ţării domn mai mare Agamemnon

Şi unde-i fuse-atuncea Menelaos?

Ce moarte i-a urzit lui Agamemnon

Egist vicleanul, de-a putut răpune

Pe unul mai bărbat ca el? Ori poate

Din Argosul ahaic Menelaos

Lipsea, căci el umbla pierdut în lume, De-a cutezat Egist pe crai s-omoare?”

Iar călăreţul Nestor îi răspunse:

„Ţi-oi spune toate, cum au fost aieve,

Copilul meu. Ţi-nchipui şi tu singur Cum s-a-ntâmplat. Să-l fi găsit acasă

În viaţă pe Egist venind din Troia

Bălanul Menelaos, nu ţărâna

L-ar fi acoperit pe el la moarte,

Ci câini şi corbi l-ar fi mâncat pe dânsul, Zvârlit pe câmp departe de cetate

Şi nu l-ar fi jălit nici o femeie,

Căci fapta-i fuse prea nelegiuită.

Că-n timp ce noi ne războiam în Troia, El huzurind în fundul ţării Argos

Cea cu păşuni de cai, umbla cu vorba Stăruitor să-nşele pe soţia

Lui Agamemnon. La-nceput respinse

Mărita Clitemnestra mârşăvia,